Infofinanciar > Info > Anumiți cetățeni nu mai au voie să meargă cu trenul. Despre cine este vorba
Info

Anumiți cetățeni nu mai au voie să meargă cu trenul. Despre cine este vorba

Din iunie putem să mergem cu trenul în Bulgaria și Istanbul
sursa foto arhiva companiei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că propunerea ca persoanele cu boli contagioase să nu mai poată călători cu trenul „nu este o invenţie” a CFR sau a ministerului, ci este o reglementare europeană care i se pare de bun simţ

„E o reglementare europeană. Este o reglementare pusă în dezbatere publică şi este foarte bine că se creează aceste debateri, până la urmă ăsta este rostul. Nu e un lucru inventat de CFR sau de minister”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat cine va face triajul persoanelor bolnave, Grindeanu a explicat: „Probabil că toate normele de aplicare probabil că vor veni în perioada următoare. Nu e invenţia celor de la CFR Călători”.

„Să ştiţi că mi se pare corect. E o reglementare de bun simţ. Dacă ai o boală super contagioasă poţi să o dai la toată lumea”, a mai declarat ministrul.

„Asta nu înseamnă că opreşte cineva trenul să-l lase pe om în câmp”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu, prezent și el la conferința de presă.

Pasagerii cu boli contagioase vor fi daţi jos din trenuri, potrivit noului regulament CFR. Este vorba despre călătorii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi contagioase. Până acum, aceștia puteau merge cu trenul dacă rezervau întregul compartiment în care se aflau, notează Antena3.