Infofinanciar > Info > Anumiți pensionari sunt norocoși! Marius Budăi a anunțat categoria de români care va beneficia de majorarea veniturilor
Info

Anumiți pensionari sunt norocoși! Marius Budăi a anunțat categoria de români care va beneficia de majorarea veniturilor

Anumiți pensionari sunt norocoși! Marius Budăi a anunțat categoria de români care va beneficia de majorarea veniturilor
sursă foto: dailybusiness.ro

Persoanele care au acumulat perioade de cotizare după momentul în care au îndeplinit condițiile pentru a solicita pensia de vârstă și cei care au continuat să lucreze după atingerea vârstei standard de pensionare și au ieșit ulterior la pensie, au dreptul să solicite recalcularea pensiei.

Recalcularea pensiei poate fi realizată prin adăugarea veniturilor și perioadelor de cotizare sau a altor documente care pot influența drepturile de pensie neutilizate la stabilirea pensiei inițiale. Procesul de reexaminare a pensiei este efectuat treptat, în funcție de anul în care a fost stabilită pensia și stagiul de cotizare acumulat.

Documentele necesare pentru recalcularea pensiei

Pentru recalcularea pensiei, sunt necesare următoarele documente:

– O cerere în acest sens

– Cuponul de pensie

– Carnetul de muncă original și o copie a acestuia, cu perioada solicitată

– Buletinul de identitate original și o copie a acestuia.

Marius Budăi: 5 milioane de pensii vor fi recalculate

Conform declarațiilor Ministrului Muncii, Marius Budăi, în perioada următoare, aproximativ cinci milioane de pensii vor fi recalculate în România. Cu toate acestea, el a subliniat că nicio pensie nu va fi redusă ca urmare a acestui proces de recalculare.

„Așa cum am promis, eu, alături de colegii mei din minister și de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem și materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, așa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităților. Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătățite, sunt în acest material, după care vom avea și decizia în Coaliție, după discuții și cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a explicat Marius Budăi.

Ministrul Muncii nu a oferit însă detalii cu privire la formula de calcul sau indicele utilizat pentru recalcularea pensiilor în România.

„Am reușit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul și vom aștepta și feedback-ul de la liderii coaliției, după care, așă cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali și cu organizațiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeași greșeală și nu îmi doresc să fac o reformă la secret, așa cum a fost scris PNRR. Noua formulă de calcul are menirea de a elimina inechitățile între bărbați și femei și de a uniformiza sistemul de pensii”, a mai precizat Budăi.

„Trebuie să ținem cont de impactul bugetar și de momentul și de posibilitatea în timp a României de a susține un asemenea impact pentru că  trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reușim să rezolvăm aceste inechități pentru că aceste inechități se rezolvă cu impact bugetar și este un impact bugetar consistent. Trebuie să ținem cont de evoluția economică și de evoluția cifrelor în România și bineînțeles să ținem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial”, a mai spus Marius Budăi, citat de Antena 3 CNN.