2024 vine cu multe schimbări pentru pensionari. Guvernul își respectă promisiunile și le oferă vârstnicilor venituri mai mari. În scopul de a oferi un sistem bazat pe echitate. Astfel, pensiile au fost majorate la 1 ianuarie. Dar, luna septembrie va aduce noi creșteri pentru pensionari. Mai exact, este vorba despre recalcularea pensiilor, ce va aduce creșteri spectaculoase pentru unii cetățeni, spun oficialii.
Pensionarii așteaptă cu sufletul la gură ca aceste promisiuni cu privire la recalcularea din septembrie să se materializeze. Deoarece multe persoane se confruntă cu venituri mici. Care nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile principale, în actuala realitate. În care costurile de trai sunt extrem de ridicate.
Recalcularea din septembrie 2024
În acest an, luna septembrie este foarte așteptată de pensionari. În speranța majorării veniturilor cu care trebuie să se descurce lunar. Românii sunt nerăbdători să afle cu cât vor crește pensiile în urma recalculării. Potrivit datelor, România are cinci milioane de pensionari. Dintre care, doar aproximativ trei milioane vor beneficia de majorări. Pentru restul, veniturile vor rămâne la stadiul actual.
Recalcularea tuturor pensiilor se va face până la 1 septembrie 2024. Comparativ cu situația actuală, majoritatea pensionarilor ar urma să primească pensii substanțial mai mari. Ministrul Muncii a declarat că pensiile vor crește în medie cu 40%.
De asemenea, vor avea loc creșteri ale pensiilor de peste 110%. În plus, veniturile unor pensionari ar fi trebuit să scadă în urma recalculării. Dar, potrivit legii, în acest caz pensionarii vor primi în continuare valoarea de dinainte de recalculare. Cu toate acestea, există un calendar care este respectat în timpul procedurii de recalculare a pensiilor. Astfel, în mai puțin de o lună, va fi dezvăluită metodologia de aplicare a noii legi a pensiilor.
Anunțul Casei de Pensii
Valoarea pensiilor care vor fi plătite de la 1 septembrie va fi calculată cu mult mai multă acuratețe. Odată ce standardele metodologice vor fi puse în aplicare. Normele de aplicare, potrivit președintelui Casei de Pensii, vor fi publicate în această lună.
„Noi ne propunem ca aceste norme de aplicare a legii 360 sa fie deja publicate în Monitorul oficial în luna ianuarie. Conform legii, avem 90 de zile la dispoziție pentru a elabora aceste norme, dar noi vrem să scurtăm acest timp pentru a ne rămâne timp după aceea pentru a realiza programul informatic, să cuprindem noua formulă de calcul care este complet diferită față de actuala formula de calcul” a spus Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii.
Creșteri spectaculoase
Recalcularea a peste 4,7 milioane de pensii va începe la 1 mai. Se va înregistra o majorare pentru 3.000.000 de mii de pensii. Restul veniturilor vârstnicilor vor continua să fie plătite la nivelul actual. Pensiile nu vor fi majorate pentru lucrătorii cu mai puțin de 15 ani de vechime în muncă. Deoarece aceștia nu primesc niciun punct pentru stabilitate. Dar, pentru anumiți pensionari, creșterile vor fi spectaculoase.
„Eu urmăresc situația procesului. Suntem trecuți de 95%, mai avem puțin și finalizăm, când avem aplicația, dosarele să fie în format electronic de ultimă generație. Totul să fie gata, în septembrie, oamenii să primească măririle, o sa fie creșteri spectaculoase de peste 80% pentru cine a cotizat mai mult” a spus șeful Casei de Pensii, conform Click .