Infofinanciar > Lumea la zi > Anunț ferm din partea lui Biden! SUA nu vor recunoaște anexările teritoriilor ucrainene de către Rusia
Lumea la zi

Anunț ferm din partea lui Biden! SUA nu vor recunoaște anexările teritoriilor ucrainene de către Rusia

Anunț ferm din partea lui Biden! SUA nu vor recunoaște anexările teritoriilor ucrainene de către Rusia
Sursă foto: B1TV

Administrația Statelor Unite, prin vocea preşedintelui Joe Biden, a anunțat în cursul zilei de joi că nu va recunoaște „niciodată” rezultatele referendumurilor organizate de Rusia în regiunile separatiste din Ucraina. Aceste scrutinuri au fost catalogate de oficialii americani drept „orchestrate de Rusia”. Declarațiile au fost susținute în timpul unui summit la Washington, la care au participat mai mulți lideri ale unor insule din Oceanul Pacific.

De asemenea, potrivit acestora, atât SUA, cât și statele occidentale sunt pregătite să aplice noi sancțiuni economice Moscovei.

„Referendumurile au fost o parodie absolută”

„Vreau să fiu foarte clar în acest sens: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, vreodată revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a afirmat preşedintele american.

„Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova”, a mai adăugat liderul de la Casa Albă.

Oficialul American a lăudat sacrificiile soldaților ucraineni de „a-şi salva poporul şi a menţine independenţa ţării lor”.

Însă, Biden nu s-a ferit să-l atace direct pe omologul său de la Moscova, Vladimir Putin. Președintele SUA a susținut că „agresiunea Rusiei în Ucraina, cu scopul de a promova ambiţiile imperiale ale lui Putin, este o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

De asemenea, și secretarul de stat american Anthony Blinken a condamnat dur referendumurile puse la cale de Moscova în ultimele zile, pe care le-a catalogat ca fiind „nici mai mult nici mai puţin decât confiscări de teritorii”, scrie Digi 24.

„Această parodie a referendumurilor organizate de Kremlin este doar o încercare zadarnică de a masca ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât o altă tentativă de a confisca teritorii în Ucraina”, a transmis Blinken printr-un comunicat.

„Pentru a fi clari, rezultatele au fost orchestrate de Rusia şi nu reflectă voinţa poporului ucrainean”, a conchis diplomatul American.

Procesul de anexare este în desfășurare

Potrivit celor de la Reuters, Vladimir Putin a semnat joi seară decretele de recunoaștere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporojie din Ucraina. Însă, acesta este un prim pas în procesul de anexare a acestor teritorii la Rusia.

Nu sunt luate în discuție Doneţk şi Lugansk, întrucât autoritățile muscovite au recunoscut deja independența celor două regiuni la cererea liderilor pro-ruși din aceste zone, în luna februarie, cu puțin timp înainte de a începe invazia în Ucraina.

Kremlinul va organiza ceremonia de anexare a teritoriilor ucrainene în cursul zilei de vineri la ora locală 15. Evenimentul va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului. În cadrul acestei ceremonii, vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”.