Infofinanciar > Info > Anunț important de la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu deciziile de recalculare
Info

Anunț important de la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu deciziile de recalculare

Noua Lege a Pensiilor (sursă foto: DCNews)
Sursa foto: arhiva companiei

Au apărut noi informații cu privire la recalcularea pensiilor. Reprezentanții Ministerului Muncii au informat care sunt acțiunile pe care trebuie să le realizeze Casele Județene de Pensii. Iar acestea trebuie făcute până în luna decembrie.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii a transmis că toți vârstnicii vor intra în posesia pensiei la timp în luna decembrie. După aceea, ea a transmis un apel către casele de pensii. Este o măsură care trebuie implementată de toate aceste instituții până luna viitoare.

Trimiterea deciziilor de pensionare

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a confirmat luni că pensiile vor fi plătite conform planului. Poștașii vor începe livrarea pe 2 decembrie, iar pentru beneficiarii cu conturi bancare, plata va avea loc pe 12 decembrie.

Oficialul a evidențiat, într-o vizită la Alba Iulia, că a solicitat caselor de pensii din toată țara să finalizeze trimiterea deciziilor de recalculare și revizuire, conform Legii 360, până cel târziu în luna decembrie.

„Le-am cerut colegilor noştri, şi de la Alba, şi din toată ţara, să le transmită tuturor pensionarilor până cel mai târziu în luna decembrie toate deciziile de recalculare şi revizuire aferente Legii 360. De asemenea, le-am cerut tuturor caselor judeţene de pensii din ţară ca banii aferenţi diferenţelor la plată ca urmare a recalculării, pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, la zi pentru luna decembrie, să ajungă la pensionari în luna decembrie, astfel încât aceştia să beneficieze de dânşii înainte de sărbători”, a declarat ministrul muncii şi Solidarităţii Sociale. Aceasta, alături de preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a realizat luni, 18 noiembrie, o vizită inopinată la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Alba.

Reducerea pensiei pentru unii seniori

În plus, un alt lucru pe care l-a mai menționat ministrul este că, după recalculare, nu va exista niciun beneficiar căruia să i se reducă pensia.

„Toate sumele aferente recalculării sa fie plătite integral. Vor fi plătiți toți banii care se cuvin din 1 septembrie. Niciun român nu va pierde niciun ban”, a evidențiat ministrul.

Acordarea de ajutoare sociale

Totodată, statul va continua să ofere sprijin financiar celor care au nevoie de ajutoare sociale. Astfel garantează un suport suplimentar pentru categoriile vulnerabile.

„Astfel, ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie – inclusiv energie termică, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi – va fi acordat în continuare celor care au beneficiat de acest sprijin.

Cât privește pragul de venit pentru pensionarii care pot beneficia de medicamente compensate cu 90 la sută, acesta a crescut de la 1.830 lei la 2.020 lei”, a mai transmis ministrul Bucura-Oprescu. Informațiile au fost oferite cu o lună jumătate de finalul anului 2024, informează fanatik.ro