Infofinanciar > Info > Anunț din partea Ministerului Muncii. Semnarea primului contract colectiv în sectorul bancar
Info

Anunț din partea Ministerului Muncii. Semnarea primului contract colectiv în sectorul bancar

Contract de muncă Sursa foto Edenred
Sursă foto: arhivă

Ministerul Muncii a precizat că a fost semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România. Acest lucru a fost posibil în urma discuțiilor din cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

„Acesta marchează o premieră în domeniul dialogului social, fiind primul contract colectiv care se aplică erga omnes, adică tuturor salariaților din sectorul de activitate, indiferent de afilierea lor sindicală sau de angajator”, a transmis Ministerul Muncii.

Ministerul Muncii a mai precizat că va continua să sprijine dialogul dintre partenerii sociali. De asemenea, va continua să promoveze încheierea de contracte colective de muncă. Ca urmare, acestea ar garanta o mai bună protecție pentru salariații din România, potrivit economedia.