Infofinanciar > Info > Anunț din partea CNPP! Ce perioade se vor lua în considerare la recalculare
Info

Anunț din partea CNPP! Ce perioade se vor lua în considerare la recalculare

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii
Sursa foto: arhiva companiei

Seniorii din românia care primesc pensii au parte de noi vești. Atunci când se vor recalcula pensiile se va lua în considerare o nouă perioadă.

Începând cu data de 1 septembrie a acestui an va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Seniorii cu venituri mici primesc un sprijin din partea autorităților. De asemenea, acestea au mai făcut o promisiune. Este vorba despre eliminarea inechităților din sistem și majorarea a aproximativ trei milioane de pensii.

Corectura făcută de noua lege

”Principala corectură pe care o face această lege, s-au adunat o grămadă de inechități cu care nu mai putem să continuăm la nesfârșit. Iar prin noua formulă de calcul asta încercăm să facem. Să înlăturăm aceste inechități. Practic, la același număr de puncte, toată lumea să aibă aceeași pensie în plată.

Asta facem prin noua formulă. Înlăturăm aceste inechități, luăm în calcul mai multe venituri decât ceea ce se ia în calcul în acest moment, avem acele puncte de stabilitate astfel încât oamenii să rămână în câmpul muncii. Bineînțeles, cei care doresc și cei cărora sănătatea le permite acest lucru.

Nu este o chestiune operativă prevăzută de lege. Dar am acordat aceste bonusuri, ca să zic așa, celor care doresc să rămână în continuare și să aibă niște pensii mai mari. Acestea sunt lucruri benefice iar această lege asta face. În urma recalculării de la 1 septembrie majoritatea pensionarilor vor avea venituri mai mari”, sunt declarațiile pe care le-a oferit Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Calcularea veniturilor

Până recent, unele venituri nu erau luate în considerare pentru recalcularea pensiilor. Acum, însă, acest lucru se schimbă.

„Există o noutate în noua lege a pensiilor. Faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent. Și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.

Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul. Pentru că nu au această frecvență de caracter permanent. Și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a mai subliniat Daniel Baciu.

Existența unor riscuri

Acesta a precizat că cazul unor sporuri existau anumite riscuri. În special în cazul acordului global.

„Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie. Dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu.

Iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată. Este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a mai declarat prședintele CNPP, potrivit romaniatv.net