Ministrul Muncii, Marius Budăi a explicat situația referitoare la modificările aduse pensiilor speciale, care ar urma să se aplice după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. În cadrul unui interviu, Marius Budăi și-a reafirmat convingerea că pensiile militare nu trebuie catalogate ca pensii speciale, dar a recunoscut că și aceste beneficii vor fi modificate. Odată ce legea va intra în vigoare, și pensia magistraților va avea un alt aspect. O trecere progresivă în următorii câțiva ani a fost de asemenea menționată de acesta.
De asemenea, ministrul Muncii a mai precizat și că Ministerul pe care îl conduce nu are obligația de a se ocupa în mod direct de pensiile speciale, însă face acest lucru „din respect pentru populație” a fost dispus să explice și să comenteze acest subiect, deși acesta nu se află pe lista de contribuții ale Ministerului Muncii.
Legea pensiilor a fost modificată cu scopul realizării jaloanelor din PNRR
„Se va întoarce în Camera Deputaților, de la Senat, proiectul de act normativ, această propunere legislativă care ia în calcul cele 6 legi, care sunt pentru domeniul justeței și pentru tot ceea ce înseamnă Curtea de Conturi, parlamentari, diplomați și, bineînțeles, și pensiile militare. Eu am spus tot timpul și o să o spun și acum că din punctul meu de vedere pensiile militare nu sunt sub nicio formă pensii speciale, însă din cauza faptului că în PNRR acei profesioniști, între ghilimele bineînțeles, din punctul meu de vedere au scris o expresie inexistentă din punct de vedere juridic în termenul din România.
Se poate vorbi la televizor, dumneavoastră, presa, alții de pensii speciale, dar atunci când treci într-un document oficial, asumat de România, trebuie să mergi pe denumirea din lege, pe tot ceea ce înseamnă indemnizație și pensie stabilită și plătită în baza unor legi speciale și, bineînțeles, dacă doreai să pui, trebuia să scrii pensiile militare și să legi legea 223 și să o treci acolo, nu să o lași la interpretarea unora.
Dacă vorbim despre aceste aspecte se crește perioada de raportare la o perioadă mai mare decât de 6 luni la militari sau ultima lună la magistrați. Este o trecere treptată către întreaga perioadă de carieră, din toată cariera de 25 de ani. Avem această etapizare discutată cu Comisia Europeană, o intrare imediată de la o lună la 12 și de la 6 luni la 12, imediat cum intră legea în vigoare. Urmând ca din începutul anului următor să înceapă acea etapizare, mai lentă în primii în cinci ani, după care va crește accelerat perioada” a explicat Marius Budăi.
Noile modificări vor afecta toate pensiile militare, cât și pentru magistrați
„Practic eu până ajung la cifre pe această pensie, pe această lege prefer să discut de principii și este unul dintre principiile de la care s-a plecat. Mi-ar fi plăcut ca toți miniștrii de resort să comunice mai mult, au lăsat toți pe mine dar nu este nicio problemă. Practic la Ministerul Muncii noi nu ne ocupăm de aceste pensii și dumneavoastră știți foarte bine. Ăsta este un alt aspect și am vrut să îl clarific. Dar din respect pentru cetățeni și pentru dumneavoastră presa am acceptat să comunic, nu am refuzat și voi comunica în continuare.
Și pentru magistrați este aceeași prevedere de etapizare a perioadei luate în calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei, nu va mai fi nicio pensie care să depășească venitul avut în activitate, vor crește și vor fi eliminate perioadele asimilate, adică vom vorbi în 5 ani pe o etapizare. Acum intrăm în forță direct la 20 de ani strict în magistratură, după care an de an crește perioada astfel încât să nu mai fie permise perioadele asimilate și bineînțeles va crește și vârsta de pensionare”, a declarat Marius Budăi, potrivit RomâniaTV.