Infofinanciar > Info > Anunț din partea Poștei Române! Se livrează sau nu pensiile mai devreme în luna mai
Info

Anunț din partea Poștei Române! Se livrează sau nu pensiile mai devreme în luna mai

Anunț din partea Poștei Române! Se livrează sau nu pensiile mai devreme în luna mai
Sursa foto: arhiva companiei

Livrarea pensiilor în luna mai este perturbată de minivacanța de 1 Mai și de Paște. Acest lucru se întâmplă din cauză că bugetarii sunt liberi chiar înainte ca poștașii să livreze banii beneficiarilor.

Cu scopul de a nu avea un impact semnificativ asupra calendarului, autoritățile implementează o serie de măsuri. În acest fel, seniorii nu vor rămâne fără bani.

Pensiile din luna mai ar trebui să ajungă cu întârziere

În luna mai a acestui an, pensiile ar trebui să ajungă la seniori cu întârziere. Acest lucru este cauzat de faptul că între 1 și 7 mai bugetarii au parte de zile libere. În 2024, Paștele și 1 Mai cad în aceeași perioadă. Acest lucru ar putea să afecteze data la care pensionarii vor intra în posesia banilor.

În fiecare lună, pe data de 2 și 3, poștașii le livrează banii seniorilor. Însă, în acest an, acestea sunt zile oferite libere din partea statului. De obicei, între 1 și 15 ale fiecărei luni, poștașii livrează banii seniorilor.

Pensia se poate ridica de la ghișeele poștale

În cazul în care se întâmplă ca seniorii să nu fie acasă în momentul în care poștașul face livrarea, atunci, aceștia pot ridica banii împreună cu talonul de pensie de la ghișeele poștale. Seniorii au la dispoziție următoarele două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Instituțiile ar trebui să implementeze o serie de măsuri, având în vedere că în acest an perioada se suprapune cu mai multe zile libere pe care le oferă statul.

Ajung pensiile înainte de Paște?

Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a fost întrebat în ziua de miercuri, 24 aprilie, dacă pensiile vor putea fi livrate înainte de Paște.

„Răspunsul scurt este da, până de sărbători putem livra pensiile. Data de 2 mai este zi lucrătoare. În companie, oricum lucrăm. În al doilea rând, noi avem capacitatea logistică de a aduce pensiile până de sărbători.

Acum depinde foarte mult când ne intră banii în conturi de la Casa Naţională de Pensii, de la Trezorerie, de la Ministerul Muncii, că este un întreg flux administrativ acolo”, este răspunsul pe care l-a oferit Valentin Ștefan.

De ce depinde Poșta Română

„În funcţie de când primim banii, vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1, fie că vorbim de 3 mai.

De principiu, dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să îi invităm să vină la muncă astfel încât să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar, pentru că nu ştim când ne intră banii în conturi.

Dacă ne intră din timp, nu e nevoie. Dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm şi mai bine”, a mai transmis Valentin Ștefan.

Opțiunile pensionarilor

Atunci când vine vorba despre plata pensiilor, seniorii pot opta pentru două variante. Fie primesc banii în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie, fie prin mandat poștal. În cazul celei de-a doua opțiuni, aceștia vor primi pensiile acasă, la domiciliul beneficiarului de drepturi sau al mandatarului.

„De obicei, Poşta primeşte banii de pensii cu câteva zile înainte de data de întâi a lunii. Cu fiecare zi în care noi primim pensiile mai repede, cu atât o să putem să le ducem şi noi mai repede.

Deci, dacă primim banii vineri, le ducem mai repede. Dacă îi primim luni, mai întârziem o zi, dar toate pensiile pot fi duse până de sărbători.

Sigur că dacă nu primim niciun ban, nu putem să le ducem. Nu cred că este cazul, ştiu că se munceşte şi la Ministerul Muncii”, a declarat Valentin Ștefan.

Poștașii se mobilizează

O altă întrebare care i-a mai fost adresată acestuia face referire la numărul de angajații care iau parte la procesul de livrare al pensiilor.

„2 mai e zi lucrătoare. Pe 2 mai oricum se lucra în Poşta Română, indiferent de situaţie, pentru că e zi lucrătoare. Compania are 10.000 de poştaşi şi pe lângă asta mai avem câteva mii de personal de suport, vorbim de o mie de şoferi care trebuie să ducă logistic bunurile la destinaţie, avem persoanele din operaţionalul de back-office care trebuie să proceseze toţi aceşti bani.

Deci, dacă ar fi să estimăm, cred că undeva la vreo 13-14.000 de salariaţi sunt prinşi în tot ce înseamnă distribuirea de pensii”, a declarat directorul Poștei Române, conform newsweek.ro