Infofinanciar > Info > Daniel Baciu a făcut un anunț privind sistemul public de pensii! Ce îi așteaptă pe seniori în perioada următoare
Info

Daniel Baciu a făcut un anunț privind sistemul public de pensii! Ce îi așteaptă pe seniori în perioada următoare

Daniel Baciu a făcut un anunț privind sistemul public de pensii! Ce îi așteaptă pe seniori în perioada următoare
sursa foto arhiva companiei

Au fost aprobate normele de aplicare a Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii din România, după cum susține președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

„În Monitorul Oficial nr.171 din 1 martie 2024 s-a aprobat prin HG.181/28.02.2024 Normele de aplicare a Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.

Aceste norme metodologice vin să clarifice mai bine legea 360/2023, nu se abat de la lege, rolul fiind de a clarifica și mai bine unele articole, ajutând atât pe cei care implementează legea cât și pe cei cărora li se adresează, pensionari și viitori pensionari.

În perioada următoare vom semna contractul subsecvent cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii care prevede realizarea softului informatic necesar recalculării pensiilor conform noii legi.

Suntem în linie dreaptă, știm ce avem de făcut și cum trebuie făcut astfel încât la 1 septembrie pensionarii să-și primească drepturile legitime după o viață de muncă.

Avem o certitudine clară care era stabilită deja prin lege și anume faptul că nici o pensie nu va scădea în urma recalculării, majoritatea pensiilor vor avea creșteri, unele chiar substanțiale, aici mă refer la pensiile mici cu un stagiul de cotizare mare.

Țin să mulțumesc tuturor colegilor mei de la Casa Națională de Pensii cât și celor de la ministerul muncii care au fost implicați și au depus eforturi substanțiale în această perioadă. Am lucrat în echipă pentru a reuși să avem aceste norme metodologice foarte bine elaborate”, a scris Daniel Baciu pe pagina sa de Facebook.