Infofinanciar > Info > Se anunță grevă la CFR. De când începe protestul
Info

Se anunță grevă la CFR. De când începe protestul

Tren CFR Marfă, Sursă foto: PSnews
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unui anunț pe care l-au făcu reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, la CFR se va declanșa o grevă generală. Acest lucru se întâmplă deoarece revendicările de la greva de avertisment care a avut loc în data de 15 septembrie nu au fost rezolvate de către oficialii CNCF CFR SA.

În principal, sindicaliștii au avut cereri legate de salarii corecte. Pe listă au urmat deficitul de angajați și lipsa de investiții în material rulant.

În acest fel, greva se va declanșa, la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, începând cu data de 27 noiembrie a acestui an. Perioada nu este una definită. Protestul se va desfășura până când se va semna Contractul Colectiv de Muncă 2023-2024 conform prevederilor Legii dialogului social, informează mediaflux.ro