Ministrul desemnat de la Mediu, Mircea Fechet, a făcut un anunț care îi vizează pe românii care locuiesc la bloc și care au centrale termice pe gaze naturale. La nivelul Uniunii Europene sunt aproximativ 65 de milioane de locuințe echipate cu astfel de sisteme de încălzire, din care 3 milioane se regăsesc în locuințele din România.
Executivul european are în vedere ca în perioada următoare să interzică vânzarea centralelor termice și înlocuirea acestora cu alte echipamente.
Declarațiile lui Mircea Fechet
Referitor la implementarea acestei măsuri și la nivel național, Mircea Fechet a precizat că:
„Încă nu am luat o decizie privind termenul la care aceste centrale vor dispărea, însă pe termen lung eu sunt convins că în România şi în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puţine astfel de centrale. Nu vreau să dau acum un termen, pentru că va trebui să fac o analiză foarte serioasă în legătură cu acest subiect, dar vă promit că, în foarte scurt timp, vom prezenta opinia mea şi a ministerului până la urmă şi despre centralele de apartament”.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, într-un comunicat emis în luna februarie a acestui an, a explicat că obiectivele asumate de Comisia Europeană privind măsurile de mediu se vor răsfrânge și asupra centralelor de apartament care vor fi înlocuite cu pompe de căldură, încălzire solară sau energie geotermală.
„Propunerile REPowerEU încurajează statele membre să elimine treptat centralele pe combustibili fosili din clădiri, să înăsprească cerințele naționale pentru înlocuirea centralelor de apartament și să limiteze după anul 2029 pentru introducerea pe piață de centrale pe gaze.
Dumitru Chisăliță explică efectele proiectului REPowerEu
De asemenea, REPowerEU încurajează statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și noi. Deși există astfel de intenții la nivelu UE, nu există încă o legislație a UE care să impună astfel de interdicții”, a explicat Dumitru Chisăliță.
Datele statistice indică faptul că românii utilizează pentru încălzirea gospodăriilor care nu sunt racordate la sistemul centralizat de energie combustibili fosili sau centrale termice pe gaze.
Numărul centralelor termice, potrivit estimărilor, ar fi de aproximativ 3 milioane. O creșterea uriașă dacă luăm în considerarea faptul că în anii 2000 existau doar 410.000 de locuințe echipate cu centrale termice. Un motiv pentru care numărul acestora a explodat ține de faptul că avariile din sistemul de termoficare s-au înmulțit considerabil.
Concomitent cu avariile sistemului centralizat de termoficare a crescut și numărul centralelor de apartament, care în 2011 a fost de 1, 76 de milioane urmând ca numărul să crească în 2016 la 2,2 milioane, informează adevărul.ro.