Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii a explicat modalitatea în care veniturile angajaților și pensionarilor din România au fost majorate în această lună. Drepturile bănești ale seniorilor au crescut cu 12,5% cuantificate prin majorarea punctului de pensie de la 1.586 de lei până la 1.785 lei.
„12,5 % este o creștere a valorii punctului de pensie care de la 1.586 de lei la valoarea de 1.785 de lei. Depășim, cu această creștere acel ultravehiculat 40 %”, a precizat Budăi în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3.
Potrivit ministrului, măsurile adoptate de Guvern ar urma să fie efectuate treptat, cupoanele pensionarilor aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu valoarea modificată a punctului de pensie.
Declarațiile oferite de Marius-Constantin Budăi
Pentru pensionarii care obțin drepturi bănești în valoare de până la 3000 de lei, a fost înscris pe cupon și valoarea măsurii de sprijin.
„ Sunt măsuri care vor intra etapizat. Asta este deja în vigoare, chiar din data de 19 decembrie aceste cupoane de pensie aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu noul cuantum al punctului de pensie și cu noul cuantum al pensiei.
Pentru cei cu valoarea veniturilor până în 3.000 de lei pe categorii de venituri, au înscrisă pe cupon și suma măsurii de sprijin, măsură decisă de coaliția politică care susține Guvernul și odată cu plata pensiei, fie că încasează în cont bancar, prin card, sau cu poștașul acasă, odată cu pensia. Cei care se încadrează în pragul de valori menționat vor primi și sumele de bani aferente primei tranșe semestriale din măsurile de sprijin. Deja se plătesc. S-a început plata din 4 ianuarie”, a completat Budăi.
În ceea ce privește cardul pe care beneficiarii îl vor primi, inițial acesta nu este alimentat, acesta va fi încărcat în luna în care Guvernul a decis implementarea măsurii respective.
„Când se primește cardul, prima dată el nu este alimentat, se alimentează în luna în care se derulează măsura. De exemplu, anul trecut cu ultima măsură, ultimii bani au fost virați către cetățenii care aveau venituri până la 1.500 de lei în luna decembrie. Atunci am discutat foarte mult, am discutat și în coaliție, am discutat și cu domnul ministru Boloș și am decalat prin discuții cu Comisia Europeană plata care se desfășura la sfârșit de lună către 19- 20 ale lunii pentru a fi de folos acelor cetățeni acei bani înainte de sărbători”, a punctat ministrul.
Măsura socială se va acorda pentru persoanele care obțin venituri salariale de până la 3000 de lei
Pentru cetățenii care obțin salarii de pâna la 1500 de lei Guvernul a pregătit trei praguri de venituri, pentru angajații care se încadrează în plafonul de 2000 de lei lunar, executivul a decis majorarea plafonului până la 3000 de lei, tocmai pentru ca și această categorie de angajați să beneficieze de măsurile sociale.
„ Aici vine noutatea, avem 3 praguri de venituri. Pentru cetățeni cu venituri până la 1.500 de lei, pentru cetățeni cu venituri între 1501- 2000 de lei noutatea în acest an a venit că s-a decis în coaliție și am la concluzia că spre deosebire de anul 2020 să venim în plus cu încă o măsură și să urcăm pragul de venit până la care se alocă măsura de sprijin până la 3.000 de lei, este prima majorare”, a mai declarat Marius-Constantin Budăi.
În cadrul aceleiași emisiuni Budăi a punctat faptul că această măsură concepută de PSD și adoptată în cadrul Coaliției este o măsură a nevoii și a sărăciei „ Este o măsură a nevoii și este o măsură chiar a sărăciei putem spune, dar poate așa înțelegem de ce PSD și Budăi, la un moment dat, strigau că pensiile în România sunt foarte mici și nu înțelegem de ce pensiile în România trebuie să rămână mici până în 2070 cu acel procent nedrept din PNRR față de cetățenii români. Procentul din PNRR este discutabil. Rămânem în discuția politică. Avem anumite concluzii, le păstrăm pentru final, lucrurile se îndreaptă pe o direcție bună, potrivit antena3.ro.