Potrivit datelor România are 3.228 de comune, deci de primării în toată țara, cu aproape 400.000 de angajați, iar foarte multe dintre ele trăiesc doar din banii statului, iar fondurile venite de la Guvern se duc în mare parte pe salariile angajaților din aparatul administrativ.
Presiunea pe bugetul de stat este uriașă. Acum, cel mai nou proiect de lege privind reorganizarea administrativă a fost depus în Parlament de către deputatul USR Tudor Benga.
Astfel, conform acestui proiect, România ar avea 12 județe mari și cu praguri pentru orașe și comune, respectiv 10.000 de locuitori pentru orașe și 5.000 pentru comune.
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării a explicat cum s-ar putea aplica acest demers şi cât de fezabil ar fi.
„Am precizat încă din prima zi în care a fost audiat în comisiile parlamentare despre acest aspect este necesară reorganizare administrativ-teritorială și spune persoana care vine de 19 ani din administrația publică.
Am ocupat diverse poziții și cea de primar și de președinte de consiliu județean, am condus și Uniunea Națională a Consiliului Județene și sunt conștient de faptul că, poate de cele mai multe ori, creez o anumită nemulțumire între colegii mei din administrația publică.
Dar mai mult ca oricând, simțim cu toții că este necesar să facem această reorganizare administrativ-teritorială în primul și în primul rând, fiindcă vedem modul în care Uniunea Europeană finanțează proiectele. Până acum am funcționat în cadrul regiunilor și avem opt regiuni de dezvoltare. Fiecare dintre regiuni au câte șase județe în subordine și de asemenea, în prezent, Ministerul Dezvoltării va trebui să reglementeze codul administrativ, aducându-i îmbunătățiri încât să permită asocierea, deci crearea unor consorții administrative”, a declarat Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării.
Banii statului
Acesta mai adaugă: „La nivelul fiecărui se pot crea mai multe construcții admin-administrative. Asta ar însemna o asociere a autorităților publice locale de a putea gândi sisteme integrate și de a crea eficiență în actul administrativ. Este o condiție pe care Comisia Europeană ne-o pune într-o primă etapă pentru a crea acest cadru legislativ și-l vom crea în perioada următoare. Acest aceste consorții administrativă, vor avea personalitate juridică, vor avea de asemenea bugete proprii, vor avea angajați proprii, deci va fi un prim pas către reorganizarea administrativ-teritorială.
Acest proces legat de aceste construcții administrative va începe chiar anul viitor, în perspectiva accesării fondurilor europene și ca și condiție om impusă de Comisia Europeană. Reorganizarea administrativ-teritorială implică în primul și în primul rând modificarea cadrului legislativ și ne referim aici în principal la Constituția României, care până în prezent reglementează că este obligatorie consultare a cetățenilor, iar unitățile teritoriale pot lua aceste decizii de comasare prin referendum.
Din păcate, până în prezent, în ultimii 25 de ani nu a existat un referendum de comasare, ci din contră, au existat referendumuri care au permis împărțirea comunităților în două unități administrativ-teritoriale și astăzi putem spune că avem 200 de entități administrative noi. Deci, practic aceste unități administrativ-teritoriale s-au rupt din entități mai mari și și-au creat propriile entități administrative.
Deci noi trebuie să lucrăm în primul și în primul rând la legislație. Consider că trebuie să existe voință politică, iar acest proces este un proces în care trebuie să evaluăm cât se poate de realist zonele administrativ-teritoriale care urmează ulterior a fi comasate”, potrivti Antena 3 CNN.