Infofinanciar > Info > Anunțul momentului! David Popovici, primul campion mondial la natație din istoria României! Record istoric la proba de 200 metri liber
Info

Anunțul momentului! David Popovici, primul campion mondial la natație din istoria României! Record istoric la proba de 200 metri liber

Anunțul momentului! David Popovici, primul campion mondial la natație din istoria României! Record istoric la proba de 200 metri liber
David Popovici, sursă foto prosport

David Popovici, în vârstă de doar 17 ani, devenit fenomen național după calificarea la Olimpiadă, a reușit să atingă o nouă mare performanță luni seara. Sportivul român a devenit primul din istoria națională ajuns campion mondial la natație.

În vârstă de doar 17 ani, David Popovici, înotătorul fenomen al României, a devenit primul campion mondial la natație, în bazin mare, din istoria țării noastre. El a obținut medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta, după ce a ieșit pe primul loc la proba de 200 de metri liber.

El a participat la campionatul mondial de seniori din postura de junior. El a stabilit un nou record mondial la juniori duminică, după ce a reușit cel mai bun timp din semifinale, 1 minut și 44 de secunde. Nu a durat mult timp până când s-a depășit cu o nouă performanță.

David Popovici, primul campion mondial la înot din istoria României

Cu un timp de 1 minut și 43 de secunde, David Popovici a stabilit cel de-al patrulea cel mai bun timp din istoria probei, cât și un nou record mondial pentru juniori, pe care tot el îl stabilise duminică seara. Este, totodată, cel mai bun timp înregistrat în ultimii 10 ani la această probă.

Clasament top 10 cele mai bune performanțe ale bărbaților, sursă foto GSP

Clasament top 10 cele mai bune performanțe ale bărbaților, sursă foto GSP

Cel care deține recordul mondial pentru cea mai bună performanță la proba de 200 metri liber este germanul Paul Biedermann. La Campionatul Mondial din 2009 acesta a îndeplinit proba într-un minut și 42 de secunde, deci cu 1 secundă și 21 de sutimi mai rapid decât David Popovici.

„Oamenii de acasă au crezut în mine! Medalia este pentru ei. Acum voi merge să mă refac și voi fi gata pentru proba de 100 de metri”, au fost primele declarații ale sportivului după ce a dobândit aurul la Budapesta.

David Popovici este cel de-al treilea sportiv al României care câștigă o medalie de aur după țara noastră la înot. În anul 1986, la Madrid, Tamara Costache reușea performanța de a veni acasă cu aurul la 50 de metri liber, iar Diana Mocanu, reușea în 2001 la Fukuoka, câștigarea aurului la proba 200 de metri spate.

Clasamentul final al probei de 200 metri liber

Clasamentul final al probei de 200 metri liber, sursă foto GSP

Clasamentul final al probei de 200 metri liber, sursă foto GSP

  1. David Popovici – 1:43.21
  2. Sunwoo Hwang – 1:44.47
  3. Tom Dean – 1:44.98
  4. Drew Kibler – 1:45.01
  5. Felix Auboeck – 1:45.11
  6. Kieran Smith – 1:45.16
  7. Lukas Martens – 1:45.73
  8. Elijah Winnington – 1:45.82