Infofinanciar > Info > Anunțul momentului! Pensiile românilor nu vor mai crește în 2023? Budăi: „Nu am spus eu așa ceva”
Info

Anunțul momentului! Pensiile românilor nu vor mai crește în 2023? Budăi: „Nu am spus eu așa ceva”

Bătrân, Sursă foto: zdg.md
Sursă foto: zdg.md

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit noi detalii despre cea de-a doua majorare a pensiilor din 2023, ulterioară celei care va avea loc de la data de 1 ianuarie de 12,5%. Astfel, oficialul a negat că o astfel de măsură ar putea fi luată în timpul anului viitor.

„Nu am spus eu așa ceva. Am vorbit doar de ceea ce este deja, actele normative la care lucrăm. (…) Am să vorbesc despre fapte și, așa cum s-a putut observa, am preferat să fim productivi și să păstrăm echilibrul”, a spus Budăi.

Când își vor primi românii pensiile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că s-a început plata pensiilor pe luna decembrie și a explicat cum va funcționa procesul de acordare a drepturilor financiare pensionarilor în luna ianuarie.

„Chiar dacă a fost liber, vineri s-au făcut plăți astfel încât am început plata pensiilor. Casa de Pensii va mai livra către Poștă alte sume. Avem înțelegere de la Poșta Română. În ianuarie, de asemenea, pentru că e deschidere de conturi în noul an bugetar plata va începe undeva pe 4 ianuarie”, a spus ministrul Muncii.

„Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere”, a susținut Marius Budăi, întrebat fiind dacă există riscul ca pensionarii să-și primească mai târziu pensiile în ianuarie.

Pensii mărite și ajutoare pentru români

În cadrul aceluiași discurs, susținut la Antena 3 CNN, Budăi a enumerat mai multe dintre ajutoarele pe care le vor primi românii odată cu începerea anului 2023.

„De la 1 ianuarie crește pensia la valoarea punctului stabilit: 1.785 lei. Toate pensiile bazate pe contributivitate vor crește. Programul „Sprijin pentru România va fi în continuare. Voucherele de 250 lei vor continua. Vor fi măsuri de ajutor pentru anul 2023.

Am avut o discuție cu domnul ministru Boloș. În perioada 19-23 decembrie vor fi încărcate cardurile voucherelor. Am fi vrut mai devreme, dar avem un calendar de respectat”, a spus Marius Budăi.

Executivul, „la ordin”

Oficialul a fost întrebat și de procentul de majorare al pensiilor cu care se va merge în Parlament.

„Parlamentul este suveran și ce va decide Parlamentul, noi, Guvernul, vom pune în aplicare”, a mărturisit ministrul Muncii celor de la romaniatv.net.

„Inechitățile nu se rezolvă decât cu impact bugetar. Nu cred că se gândește cineva sau poate când au scris PNRR s-au gândit să tăiem de la cei care au pensii mai mari, să dăm la cei cu pensii mai mici (…).

Coaliția a luat o decizie acum și dacă în viitor coaliția va lua și alte decizii, și mă bazez pe experiența acestui an 2022, atunci când avem o vorbă, când coaliția a decis, Executivul a executat”, a mai adăugat acesta.