Infofinanciar > Info > Bucureștenii vor avea de suferit! Apa caldă și căldura vor dispărea ușor, ușor
Info

Bucureștenii vor avea de suferit! Apa caldă și căldura vor dispărea ușor, ușor

apa calda sursa cotidianul.ro
sursa cotidianul.ro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în încercarea de a rezolva blocajul apei calde din Capitală, i-a cerut lui Nicușor Dan să se așeze la masa negocierilor, dar nu a primit vreun răspuns.

„Acum, aproape o lună de zile, noi ne-am adresat primarului general Nicușor Dan, i-am explicat gravitatea situației, n-am primit un răspuns, însă nici până în ziua de astăzi”, a spus la Antena 3 CNN, ministrul Energiei Sebastian Burduja.

Termoenegetica București are o datorie foarte mare, de aproape 1.000.000.000 lei către ELCEN, motiv pentru care se îndreaptă spre insolvență. Creanțele ar fi trebuit să fie plătite de Primăria Capitalei, dar instituția nu le recunoaște.

„Pierderea, care din 2020 nu s-a mai plătit de către Primărie, s-a ajuns cu facturi neplătite la timp și penalități. S-a ajuns doar valoarea asta. Foarte simplu ELCEN poate să ne ceară insolvența”, a spus pentru Antena 3 CNN, Ioana Stoica, sindicatul Termoenergetica. „Dacă în octombrie ELCEN-ul nu va avea fonduri suficiente să plătească gazul pentru sezonul rece, el poate să intre direct în faliment, ceea ce reprezintă o situație de criză pentru termoficare a Bucureștiului”, a mai spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Măsuri luate degeaba

Această sumă mare pe care Termoenegetica București o datorează ELCEN reprezintă pierderile din rețeaua veche subterană. În cazul în care municipalitatea nu va plăti datoria, ELCEN și Termoenergetica pot să intre în faliment, iar din această cauza bucureștenii ar putea ajunge în situația de a nu avea apă caldă sau căldură.

„Există și niște pierderi datorate diferențelor de trai care s-au acumulat în timp și au ajuns la peste 700 de milioane de lei. Pierderea asta de aproape 700 de milioane nu este recunoscută de către primărie şi atunci rămâne cumva în ograda Termoenergetica.

Termoenergetica este în situație de insolvență, dacă nu poate chiar și noi. Noi plătim gazele în avans, deci dacă nu facem, nu avem încasări. din partea astălaltă, de la Termoenergetica vom avea probleme cu plata gazelor în avans pentru sezonul rece. Aici este, de fapt, adevărata problemă”, a spus pentru Antena 3 CNN, Adrian Tudora, administrator ELCEN, potrivti RomâniaTv.

Sute de mii de bucureșteni spun, în tot acest timp, că nu au apă caldă din cauza lucrărilor de mentenanță care se efectuează în această perioadă. Peste 5.000 de blocuri funcționează acum fără apă caldă din cauza reviziei anuale, dar și a lucrărilor de înlocuire a conductelor vechi. În data de 20 august ar trebui să se încheie aceste lucrări, potrivit reprezentanților Termoenergetica.