Infofinanciar > Info > Apar primele roșii românești. Cât vor costa legumele la tarabe
Info

Apar primele roșii românești. Cât vor costa legumele la tarabe

bzi.ro
sursa foto bzi.ro

Roșiile sunt legumele cele mai consumate în sezonul cald. Gustul ușor dulce și răcoritor este principalul motiv pentru care românii preferă să consume acest aliment în perioada verii sau primăverii. Consumate fie în salate, alături de alte legume proaspete, fie în gătite în cadrul anumitor preparate, roșiile sunt opțiunea principală a românilor. Oamenii sunt mereu în căutare de roșii proaspete la tarabele din piețe.

La cea mai mare căutare sunt roșiile autohtone, crescute de fermierii români, care de cele mai multe ori au un plus de gust și calitate, față de cele provenite din alte țări prin intermediul importului. Odată cu venirea căldurii, apar în piețe și roșiile românești, crescute în pământ sau în solarii. Legumicultorii se pregătesc să ofere românilor cele mai bune roșii pentru consum în acest an.

Apar primele roșii românești

Roșiile, care sunt cele mai consumate alimente în această perioadă, vor apărea în curând la tarabele din piețele românești. Conform producătorilor, oamenii se pot aștepta ca la începutul lunii iunie să găsească la tarabe roșiile românești. Oamenii sunt extrem de curioși cu privire la prețul pe care îl vor întâlni la tarabe pentru faimoasele legume de sezon. Astfel, primele roșii românești din acest an vor apărea la tarabe în aproximativ două săptămâni, potrivit spuselor unor legumicultori din zona Buzăului. Roșiile crescute în pământ la în solarii sunt extrem de așteptate de români. Cu toate acestea, prețurile roșiilor românești vor fi extrem de mari, în special în prima fază după apariție acestora pe piață.

Astfel, primele roșii românești ar urma să coste aproximativ 30 de lei per kilogram sau chiar mai mult, conform producătorilor din zona Buzăului. Aceștia au explicat că sumele extrem de mari pe care românii le vor avea de plătit pentru a achiziționa roșii românești se datorează costurilor enorme la energie. Producătorii de roșii ai trebuit să cheltuie enorm în această iarnă pentru a încălzi solariile, având în vedere și faptul că prețurile la energie au crescut semnificativ. Legumicultorii au semnalat faptul că în procesul de producție al acestui an a fost nevoie de intervenția statului pentru a face față costurilor mari.

Un producător de tomate, Mircea Tatu, deține mai bine de 3.600 de metri pătrați de teren ocupat de solarii încălzite. Acesta a semnalat că primele roșii crescute în cadrul spațiilor încălzite cor ajunge în piețe după jumătatea lunii. Roșiile produse în solarii vor avea un preț mai mare față de cele cultivate în pământ. Anul trecut, primele recolte se vindeau cu 25 de lei per kilogram. „Noi preconizăm un preț de 33 de lei pe kilogram, nu mai mult, pentru că trebuie să avem și clienți. Noi având o roșie cu gust, sănătoasă, nu avem concurență cu ce vine din supermarketuri. E diferență foarte mare” a spus Mircea Tatu, fermier din comuna Cochirleanca.

Scumpirile combustibilului, reflectate în prețul roșiilor

Conform legumicultorului Mircea Tatu, care cultivă roșii în zona Buzăului, prețul ridicat al roșilor românești este în strânsă legătură cu scumpirile tarifelor la combustibil. Acesta este folosit pentru utilaje și mai ales, ca sursă de încălzire a solariilor. Astfel, prin majorarea prețurilor la combustibil a crescut și costul de producție. „Investițiile au fost foarte mari în general cu energia termică, cu încălzirea, cu cocsul spre exemplu. Prețurile, au fost mai mult decât duble anul acesta. Energia electrică s-a scumpit la fel de mult” a declarat fermierul, conform Dailybusiness.ro.