Infofinanciar > Info > APIA are vești noi pentru fermieri. Subvențiile se vor oferi în avans
Info

APIA are vești noi pentru fermieri. Subvențiile se vor oferi în avans

UE accelerează adoptarea simplificării condițiilor verzi pentru fermieri
Sursa foto: arhiva companiei

Fermierii pot beneficia de subvenții APIA în avans. Veștile sunt bune pentru ei în această toamnă. Banii le vor intra mai repede în conturi. Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au transmis că plățile vor începe mai devreme. În acest fel, agricultorii vor beneficia de un sprijin pentru sezonul de toamnă.

Conform informațiilor transmise de oficialii APIA, agricultorii care au depus cererile de plată în acest an, vor primi subvențiile avans. Acest lucru se va întâmpla începând cu data de 16 octombrie 2024.

Bani în avans

Comisia Europeană acordă permisiunea, în continuare, pentru plata unui avans cu o valoare care se ridică la 70% pentru plățile directe. În cazul sprijinului oferit în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală, avansul poate ajunge și la 85%.

Derogarea se va vota în mod oficial pe data de 5 septembrie a acestui an. Cu toate acestea, se așteaptă ca ea să fie acceptată, fără prea multe complicații.

Respectarea termenelor și cerințelor

Veștile sunt mai îmbucurătoare pentru fermierii care au ținut cont de termenele și cerințele pentru depunerea cererilor. Asta pentru că ei vor intra în posesia subvențiilor fără întârzieri considerabile. Până la data de 6 august a acestui an, inspectorii APIA au verificat 31,87% dintre fermierii incluși în eșantionul de control. În plus, 32,3% dintre parcelele de teren au fost verificate la fața locului.

În 2024, campania de depunere a cererilor de plată a întârzia o lună. Însă, inspectorii APIA își propun să finalizeze controalele până la data de 11 octombrie a acestui an.

Informații pentru fermieri

Fermierii care au depus cererile de plată trebuie să aibă mai multe lucruri în vedere. Mai exact:

  • trebuie să fii disponibil pentru controalele de teren
  • trebuie să ai toate documentele necesare în ordine
  • monitorizează comunicările oficiale APIA
  • fii proactiv
  • asigură-te că ești la curent cu toate cerințele și termenele limită.

Dacă aceștia vor acționa rapid, pot să primească subvențiile în avans. Și, în acest fel, fermierii vor avea posibilitatea de a începe mai devreme, în această toamnă, tuturor proiectelor de dezvoltare agricolă pe care le au în plan, informează dailybusiness.ro

Bani pentru apicultori

Și apicultorii vor primi bani din partea APIA. În total, plățile se ridică la suma de 12 milioane de euro. Banii se vor îndrepta către cei care au solicitat acest sprijin prin intervențiile apicole din Planul Strategic pentru acest an. După cum au mai informat reprezentanții APIA, termenul de plată este 15 octombrie 2024.

Un alt lucru transmis de APIA este că pentru Măsura de acordare a sprijinului financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 – ISA – PS 2024, s-au depus 7.151 de cereri de plată. Acest lucru s-a întâmplat la nivelul centrelor județene și al București APIA. Suma totală este de 86.201.335,49 de lei, informează revista-ferma.ro