Reprzentanții companiei LinkedIn au anunțat luni, 16 octombrie, că vor concedia 668 de angajați. Aceștia fac parte din echipele de inginerie, talente și finanțe. Această mișcrae reprezintă cea de-a doua rundă de reduceri de personal din acest an pentru rețeaua de socializare. Totul stă pe baza încetinirii creșterii veniturilor.
Reducerile, care afectează mai mult de 3% din cei 20.000 de angajați, se adaugă la zecile de mii de locuri de muncă pierdute în acest an în sectorul tehnologic. Se întâmplă asta mai ales în contextul unor perspective economice incerte.
„În timp ce ne adaptăm structurile organizaționale și ne eficientizăm procesul decizional, continuăm să investim în prioritățile strategice pentru viitorul nostru. Ne concentrăm pentru a ne asigura că vom continua să oferim valoare pentru membrii și clienții noștri”, au precizat reprezentanții LinkedIn, citați de Reuters.