Infofinanciar > Info > Apocalipsa economică e aici! Elveția ia măsuri de criză
Info

Apocalipsa economică e aici! Elveția ia măsuri de criză

Apocalipsa economică e aici! Elveția ia măsuri de criză
Foto: evz.ro

Despre criza economică ce va veni vorbesc din ce în ce ami mulți specialiști. Alții chiar spun că am intrat deja în criză. Noile regului anunțate de Elveția opar să ilustreze acest lucru.

Este nevoie de lichidități

Așadar, guvernul elveţian a anunţat noi reguli pentru cele cinci bănci majore ale naţiunii, cerând ca acestea să-şi sporească lichiditatea pentru a face faţă mai bine în viitor condiţiilor dificile, cum a fost pandemia de Covid-19. Sau o criză economică majoră, cum spun unii experți.

”Revizuirea este menită să asigure că băncile de importanţă sistemică deţin suficientă lichiditate pentru a absorbi şocurile de lichiditate şi pentru a-şi acoperi nevoile în caz de restructurare sau lichidare”, a declarat Consiliul Federal Elveţian într-un comunicat care anunţă adoptarea ordonanţei.

Una dintre schimbări se referă la faptul că băncile considerate importante din punct de vedere sistemic trebuie acum să deţină suficientă lichiditate pentru a face faţă unei crize de lichiditate de 90 de zile, în loc de pragul anterior de 30 de zile, a spus consiliul federal format din şapte membri.

Cei cinci coloși

Cele cinci bănci de importanţă sistemică din Elveţia sunt UBS, Credit Suisse, Raiffeisen, PostFinance şi Zuercher Kantonalbank, iar cerinţele intră în vigoare la 1 iulie, potrivit comunicatului.

Conform noilor reguli, Autoritatea Elveţiană de Supraveghere a Pieţei Financiare (FINMA) ar putea impune suprataxe specifice instituţiei.

Pentru a ajuta băncile să îndeplinească noile cerinţe, anumite măsuri pot fi luate în considerare pentru limita superioară de lichiditate, de exemplu vânzarea de titluri de valoare tranzacţionabile pe care o bancă le poate folosi pentru a genera lichiditate în timpul unei crize.

Într-o declaraţie pentru Reuters, Credit Suisse a declarat că a luat la cunoştinţă modificările aduse ordonanţei de lichiditate. Cele cinci bănci au primit o perioadă de tranziţie de 18 luni pentru a se conforma cerinţelor de lichiditate.

Sfatul esențial

Mjoritatea experților, atunci când vorbesc despre criză au un prim sfat de importanță vitală:

Maximizează-ți economiile în lichidități

Conturile în numerar te vor ajuta cel mai mult în cazul în care se întâmplă să fii într-o criză financiară. Aceste conturi sunt:

Conturile de economii

Conturile bancare

Depozitele la termen

Investițiile pe termen scurt și cel mult mediu de tipul titlurilor de stat

Pentru a-ți crea o oarecare plasă de siguranță în eventualitatea unor situații neprevăzute, cel mai indicat ar fi ca în portofoliul investițional să se regăsească și astfel de instrumente.

Avantaje

Motivul este unul simplu: spre deosebire de acțiuni, ETF-uri sau locuințe, valoarea conturilor în numerar nu fluctuează în funcție de evoluția pieței.

Asta înseamnă că, la nevoie, îți vei putea retrage toate sumele de bani deținute, fără să suferi vreo pierdere financiară majoră, cum ar fi în cazul bursei (vezi ce s-a întâmplat în martie 2020, când până și cele mai stabile piețe au scăzut cu peste 10 puncte procentuale).

Totodată, spre deosebire de unele obligațiuni sau fonduri de investiții, nu va fi nevoie să achiți nicio taxă sau penalități de retragere a banilor.