Infofinanciar > Lumea la zi > Apple și Google au intrat în vizorul Londrei. Britanicii le suspectează că influențează piața
Lumea la zi

Apple și Google au intrat în vizorul Londrei. Britanicii le suspectează că influențează piața

Apple și Google au intrat în vizorul Londrei. Britanicii le suspectează că influențează piața
Sursa foto: Arhiva companiei

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a anunțat demararea unei investigații împotriva companiilor Apple și Google.

Apple și Google sunt investigate în legătură cu modul în care își folosesc „poziţie strategică” pe piaţa ecosistemelor mobile. CMA a subliniat că este vorba, în principal, de impactul companiilor care dezvoltă conţinut şi servicii în acest sector.

„Ecosisteme mobile mai competitive ar putea stimula inovaţia. Și ar crea noi oportunităţi pentru o gamă largă de servicii utilizate de milioane de oameni. Fie că vorbim despre magazine de aplicaţii, browsere sau sisteme de operare. O concurenţă mai bună ar putea, de asemenea, să impulsioneze creşterea economică în Marea Britanie”, a precizat directorul general CMA, Sarah Cardell.

Conform autorității, sistemele de operare iOS de la Apple și Android de la Google dețin poziții dominante în Anglia. CMA  va investiga gradul de concurenţă dintre cele două companii. De asemenea se va analiza dacă își folosesc poziţia pentru a favoriza propriile aplicaţii şi servicii, potrivit mediafax.