Consiliul de administrație al Apple a recomandat investitorilor să voteze împotriva unei propuneri a acționarilor. Mai exact, aceștia doresc să susțină o desființare a programelor de diversitate, echitate și incluziune (DEI) ale companiei. Informațiile provin din cadrul unei cereri de procură din partea companiei.
Centrul Național pentru Politici Publice, un grup de reflecție conservator, a înaintat o propunere. Se dorește ca societatea să ia în considerare abolirea „programului, politicilor, departamentului și obiectivelor sale privind incluziunea și diversitatea”.
Apple și strategia de afaceri
Propunerea cita decizii recente ale Curții Supreme. Aceasta argumenta că DEI prezintă „riscuri de litigiu, reputaționale și financiare pentru companii”. De asemenea, ar putea face Apple mai vulnerabilă la procese. Apple a răspuns că are un program de conformitate bine stabilit și că propunerea nu este necesară. Compania a adăugat că propunerea acționarilor a fost o încercare nepotrivită de a micro-management a strategiei de afaceri Apple.
„Apple este un angajator care oferă șanse egale și nu discriminează în recrutare, angajare, formare sau promovare pe nicio bază protejată de lege”, a declarat producătorul iPhone în dosar. Știrea a fost raportată pentru prima dată de TechCrunch. Mai multe companii importante, inclusiv Meta și Amazon încheie programe de diversitate înainte de revenirea republicanului Donald Trump la președinția SUA, în timp ce opoziția conservatoare față de astfel de inițiative devine tot mai puternică.
Proteste, drepturi și diversitate
Grupurile conservatoare au denunțat programele DEI. Au amenințat că vor da în judecată companiile din cauza acestora, încurajate de o hotărâre a Curții Supreme a SUA din 2023. Aceasta a anulat acțiunea în deciziile de admitere la universități. Modificările arată modul în care unele dintre cele mai mari întreprinderi americane au reacționat la o decizie conservatoare mai amplă împotriva inițiativelor privind diversitatea. Acestea s-au înmulțit după protestele pe scară largă. Manifestările au venit în urma uciderii de către poliție a lui George Floyd și a altor negri americani în 2020.