Infofinanciar > Info > Aproape 20% din medicii de familie care profesează la nivel național au peste 70 de ani
Info

Aproape 20% din medicii de familie care profesează la nivel național au peste 70 de ani

Aproape 20% din medicii de familie care profesează la nivel național au peste 70 de ani
Foto: facebook

Aproape 20% din medicii de familie care profesează la nivel național au peste 70 de ani. Iar deficitul se ridică la 1.130, cei mai mulți, peste 900, în mediul rural. Așa a informat președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cadrul unei dezbateri de specialitate. Valeria Herdea a precizat că inclusiv în apropierea capitalei sunt astfel de situații.

Valeria Herdea: ”Sunt județe unde nu îţi vine să crezi că se poate, pentru că gradul de industrializare este totuși avansat. La Bistrița, la un moment dat, au existat în acest an aproape 40.000 de oameni fără medic de familie. S-au depus eforturi la nivel local, al Casei județene, s-au scos posturi, oamenii au venit, dar nu au putut ocupa chiar tot. Din păcate, această situație este aproape general valabilă. Adică încearcă să aibă locuință pentru medic, încearcă să ofere posibilități de transport. La Hunedoara este o adevărată dramă, pentru că sunt medici de familie de peste 75 de ani, peste 80 de ani și care nu au cum să renunțe. pentru că sunt rugați de comunitate. În judel Mureş au început să vină medici tineri, ceea ce este foarte important. Deşi sunt generaţii întregi de medici care termină rezidenţiatul, specialitatea, nu ajung în mediul rural”.