Marți, 7 noiembrie, a avut loc cea de-a noua ediție a Confidex. Acesta este la momentul actual cel mai amplu studiu pro-business din România. Și este lansat de către echipa de la Impetum Group, ce a avut datoria să măsoare încrederea managerilor din țara noastră în economie. Asta raportat la cel de-al doilea semestru din acest an.
„Folosim un indice care îl aducem încet-încet și timid în discuție, în acest produs mare. Este vorba despre un indice pe care l-am important din anumite piețe mai dezvoltate decât a noastră. Acest indice îl folosim pentru a face propriile noastre predicții despre viitor”, spune în cadrul conferinței Andrei Cioanca, CEO și Cofounder al Impetum Group. Acesta specifică faptul că prin platforma Confidex se analizează situația economică a țării pe un plan amplu. Sunt luate în calcul atât companii din zona macro, dar și experiențele și opiniile managerilor din mediul micro.
Diferențe de perspectivă în studiul Confidex
Platforma de comunicare Confitdex, prin cel mai recent studiu, scoate în evidență un aspect de diferențiere între aceste două medii, micro și macro. „Nu este o surpiză faptul că, cu cât o companie este mai mare, cu atât managerii sunt mai optimiști. Și invers, bineînțeles. Dacă o companie este mai mică, în cele mai multe cazuri, managerul nu are o viziune foarte bună despre ceea ce se va întâmpla”, adaugă Andrei Cioanca. Iar un aspect important luat acum în calcul îl reprezintă noile măsuri fiscale luate de către Guvernul de la București.
Astfel, percepția mediului de afaceri despre economie se repoziționează. Această strategie vine tocmai de pe urma adoptării noilor măsuri fiscale din prezent. În acest sens, potrivit studiului Confidex, 42% dintre managerii chestionați de echipa s-au declarat a fi îngrijorați într-o manieră moderată. În timp ce 32% au specificat că se prezintă a fi foarte îngrijorați. Iar doar puțin peste un sfert dintre cei chestionați, adică 26%, ar fi relaxați în perspectiva lunilor viitoare în ceea ce reprezintă aceste măsuri fiscale.
„Precauția ar cuvântul-cheie în această privință”, precizează Andrei Cioanca. Căci perspectiva următoarelor 6 luni, pe de altă parte, ar fi una ce ridică multe semne de întrebare. Căci aproape două treimi dintre managerii chestionați pentru studiul Confidex consideră că, în
privința economiei naționale, lucrurile se vor înrăutăți. Apoi, la nivelul propriei companii, raportul este mult mai echilibrat. Căci doar până la 28% dintre managerii participanți se așteaptă acum la o depreciere pentru următoarele șase luni. Un procent apropoat, 25%, ia în calcul, mai degrabă, o îmbunătățire.
Economia națională, în perspectiva managerilor
„Dacă ar fi să facem o retrospectivă a celor nouă ediții de Confidex, aș putea spune că aceasta este tendința observată de fiecare dată. Cei mai mulți manageri, potrivit studiului Confidex, sunt de părere că lor le merge bine, că ar fi lucruri de îmbunătățit în domeniul lor de activitate și economia națională se e în declin”, mai spune CEO-ul Impetum Group. Principalele îngrijorări ale managerilor sunt acum noile măsuri fiscale, până în proporție de 31%, scăderea vânzărilor (28%) și lipsa forței de muncă (15%). Inflația și scăderea investițiilor, pe de altă parte, nu mai reprezintă la momentul actual îngrijorări principale în rândul managerilor.
Astfel, optimismul managerilor români manifestat în urmă cu șase luni s-a disipat. În ecuație a intervenit acum un pesimism precaut. „În acest fel, oamenii ce se activează în medii economice trebuie să-și conștientizeze starea. Trebuie să facem tot ce ține de noi, să ne îndepărtăm puțin de cultura individualistă. Pe final de studiu, ar trebui să gândim mai asociativ, să înțelegem că economia este destul de fragilă”, conchide Andrei Cioanca.
Raportul Confidex pentru cel de-al doilea semestru din acest an a fost realizat în perioada 26 septembrie – 16 octombrie, în plină dezbatere publică cu privire la măsurile fiscale. Au fost chestionați în acest sens 550 de manageri din numeroase domenii de activitate. Printre acestea se numără agricultura, industria și energia electrică, construcții, comerț și așa mai departe. Cel mai recent studiu este cel al noulea realizat de către echipa Impetum Group. Următoarele rezultate, pentru finalul anului 2023, vor fi fuplicate către finalul primăverii anului viitor.