Infofinanciar > Info > Se apropie solstițiul de iarnă. Câte ore de lumină vom avea
Info

Se apropie solstițiul de iarnă. Câte ore de lumină vom avea

Foto: Antena 3
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de vineri, 22 decembrie, se va instala iarna astronomică. Începutul acesteia este marcat de un moment exact. Este vorba, mai exact, despre solstițiul de iarnă. Acest moment este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe bolta cerească. De asemenea, reprezintă  o consecinţă a mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Solstițiul de iarnă, din data de 22 decembrie 2023, arată faptul că s-a dat startul iernii astronomice. De asemenea, această zi mai este cunoscută și ca cea mai scurtă zi din an. Orele de lumină sunt mult mai puține decât cele de întuneric. În România vom avea 8 ore și 50 de minute de lumină naturală. Orele de întuneric sunt mult mai multe, 15 ore și 10 minute, informează news.ro