Infofinanciar > Lumea la zi > Ar fi putut China preveni apariția COVID-19? Regimul autoritar de la Beijing crește riscul unor pandemii viitoare
Lumea la zi

Ar fi putut China preveni apariția COVID-19? Regimul autoritar de la Beijing crește riscul unor pandemii viitoare

Ar fi putut China preveni apariția COVID-19? Regimul autoritar de la Beijing crește riscul unor pandemii viitoare
Sursa foto: xinhuanet.com

China ar fi putut preveni pandemia globală de coronavirus dacă ar fi permis publicarea datelor medicale și comunicarea liberă a medicilor cu specialiștii din întreaga lume. Regimul autoritar de la Beijing împiedică însă și acum investigarea cauzelor care au dus la apariția COVID-19, crescând astfel riscul unor pandemii viitoare.

În urmă cu câteva săptămâni, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, a declarat „sfârșitul COVID-19 ca urgență de sănătate publică”. Au trecut mai bine de trei ani și jumătate de când a fost raportat primul caz de COVID-19 în China și încă nu este clar cum a început pandemia. Un element extrem de important pentru a determina cum ar fi putut fi evitată, astfel încât să putem preveni viitoarele pandemii.

În acest context, un aspect important care nu a fost luat în considerare este dacă natura regimurilor autoritare favorizează urgențele de sănătate publică precum COVID-19, consideră Oliver St. John, fondator și Public Affairs Manager al International Association for Democracy (IAD), într-o analiză publicată recent de Euronews.

Potrivit fondatorului IAD, regimul autoritar al Chinei limitează drastic multe dintre libertățile fundamentale pe care cetățenii din societățile democratice le consideră de la sine înțelese. Reprimarea libertății de exprimare, în special, împiedică cercetarea independentă, schimbul de informații și libertatea presei.

Dacă China ar fi fost o democrație, un sistem politic în care libertatea de exprimare și libertatea presei sunt indispensabile, ar fi fost posibil să se limiteze focarul de COVID-19 într-un stadiu incipient, evitându-se astfel, potențial, pandemia globală devastatoare pe care am cunoscut-o? – se întreabă autorul citat.

Reprimarea libertății de exprimare nu a limitat răspândirea

Pandemia a avut un impact negativ fără precedent asupra vieților a miliarde de oameni din întreaga lume și continuă să ne afecteze până în prezent.

Potrivit OMS, s-au înregistrat aproape 7 milioane de decese din cauza COVID-19. Acestea sunt însă doar cifrele oficiale prezentate, regimurile autoritare, precum cel chinez, nu au fost transparente în raportările lor. Nu este prima dată când suprimarea libertății de exprimare de către Beijing a favorizat răspândirea unui coronavirus și a declanșat o criză internațională de sănătate, așa cum s-a văzut în cazul doctorului Jiang Yanyong în timpul epidemiei de SARS din 2003.

Prin urmare, este vital să înțelegem dacă sistemul autoritar al Chinei oferă condiții optime pentru răspândirea bolilor mortale, susține autorul articolului.

Arestări, rețineri și mustrări

Cel mai vechi caz de COVID-19 ar fi fost detectat la 17 noiembrie 2019, cu câteva săptămâni înainte ca autoritățile chineze să recunoască virusul.

La 30 decembrie 2019, un medic chinez, Li Wenliang, și-a informat colegii de pe un grup de chat despre un virus nou, ceea ce a dus la reținerea lui Li de către poliție. Li, din păcate, a murit din cauza COVID-19 în februarie 2020.

Moartea sa a stârnit proteste pe rețelele de socializare legate libertatea de exprimare în China. Aceste proteste au fost însă cenzurate de autoritățile represive din China.

Li nu a fost o excepție; se crede că alte opt persoane au fost reținute de poliție pentru că au împărtășit informații despre focarul COVID-19.

De exemplu, Ai Fen este un alt medic din Wuhan care a fost mustrat pentru că a tras un semnal de alarmă cu privire la un nou virus în decembrie 2019. Personalul de la spitalul lui Ai a primit interdicția explicită de a împărtăși informații legate de virus.

Sfaturile experților au fost ignorate

Oficialii chinezi au ignorat inițial sfaturile experților și au refuzat să recunoască transmiterea virusului de la om la om, permițând acestuia să se răspândească rapid.

Abia pe 20 ianuarie 2020 oficialii chinezi au recunoscut în sfârșit transmiterea între oameni, iar pe 23 ianuarie 2020 au impus o interdicție de călătorie și carantină în Wuhan.

Aceasta înseamnă mai mult de două luni între detectarea virusului și punerea în aplicare a măsurilor.

Perioada dintre 17 noiembrie 2019 și 23 ianuarie 2020 a fost crucială. Dacă experții din China ar fi fost liberi să își exprime opiniile profesionale și să își împărtășească datele și constatările, iar mass-media ar fi avut posibilitatea de a relata liber despre aceste constatări, s-ar fi putut lua mai devreme măsuri adecvate pentru a limita focarul, care inițial a fost limitat la o zonă mică.

Cum a început pandemia?

În perioada premergătoare sărbătorii Anului Nou Lunar chinezesc, înainte ca interdicția de călătorie să fie în cele din urmă pusă în aplicare, se estimează că aproximativ 5 milioane de persoane au călătorit din Wuhan, epicentrul focarului de COVID-19. Fapt care a permis ca virusul să se răspândească în China și, în cele din urmă, în întreaga lume.

În urma unei pandemii globale care a luat viețile a milioane de oameni și a afectat miliarde de oameni, este esențial să înțelegem originile acesteia, astfel încât să putem preveni repetarea ei. Dar absența cercetărilor independente și a schimbului de informații sub regimul autoritar din China continuă să ne afecteze și astăzi.

Astfel, nu numai că Beijingul ar fi putut preveni pandemia globală COVID-19, dar regimul său autoritar ne împiedică acum și capacitatea de a învăța din ea, crescând astfel riscul unor pandemii viitoare, consideră autorul citat.

La mai bine de trei ani de la izbucnirea COVID-19, încă nu este clar cum a început pandemia. În luna aprilie a acestui an, un oficial de rang înalt al OMS a denunțat „lipsa de transparență în dezvăluirea datelor” manifestată de către China ca fiind „pur și simplu impardonabilă”.

Lucrurile ar fi stat altfel într-un regim democratic

Dacă China ar fi fost o democrație, profesioniștii din domeniul medical și oamenii de știință ar fi fost liberi să împărtășească informații despre izbucnirea epidemiei COVID-19 fără teama de repercusiuni, apreciază autorul citat.

Jurnaliștii din China ar fi fost liberi să relateze despre epidemie. Experții ar fi putut sfătui guvernul cu privire la modul în care să oprească răspândirea virusului mortal.

Cel puțin 7 milioane de morți ar fi putut fi evitate și suferințe incomensurabile ar fi putut fi prevenite dacă guvernul chinez nu s-ar fi temut de vocile propriilor cetățeni, fiind obligat să ia măsuri mai devreme, este concluzia articolului Euronews.