Arabia Saudită va găzdui în zilele următoare summituri ale națiunilor arabe și islamice pentru a discuta despre conflictul israeliano-palestinian. Asta a declarat miercuri, 8 noiembrie, ministrul saudit al Investițiilor. „Vom vedea, săptămâna aceasta, în următoarele zile. Arabia Saudită va convoca un summit arab de urgență la Riad”, a declarat ministrul saudit al investițiilor, Khalid Al-Falih, la Bloomberg New Economy Forum din Singapore.
„În câteva zile veți vedea Arabia Saudită convocând un summit islamic”, a mai spus el. „Pe termen scurt, obiectivul aducerii acestor trei summituri și a altor adunări sub conducerea Arabiei Saudite ar fi acela de a conduce spre o rezolvare pașnică a conflictului”.
Președintele iranian Ebrahim Raisi se va deplasa duminică, 12 noiembrie, în Arabia Saudită pentru summitul Organizației Cooperării Islamice. Asta a relatat agenția de știri Etemadonline. Va fi prima vizită a unui șef de stat iranian de când Teheranul și Riadul au pus capăt unor ani de ostilitate în cadrul unui acord negociat de China în martie 2023, scrie Reuters.