Infofinanciar > Info > Aradul, vârf de lance românesc în economia energetică. Se reduce iluminatul public şi opresc ceva semafoare
Info

Aradul, vârf de lance românesc în economia energetică. Se reduce iluminatul public şi opresc ceva semafoare

Aradul, vârf de lance românesc în economia energetică. Se reduce iluminatul public şi opresc ceva semafoare
Foto: botosaneanul.ro

Economia energetică este un lucru pe care UE îl recomandă cu tărie, mai cu seamă din perspectiva iernii ce va veni. Chemarea la arme a fost auzită și în România.

Astfel, primăria Arad a hotîrât să reducă iluminatul public cu două ore şi va opri semafoarele intermitente. Evident, pentru a face economie.

Mai precis, viceprimarul Lazăr Faur a declarat miercuri că pornirea iluminatului stradal este amânată cu o oră şi se opreşte mai repede cu o oră dimineaţa, iar semafoarele electrice din municipiu care funcţionau doar pe culoarea galben intermitent au fost oprite.

10% economie la iluminatul public

„Deocamdată nu am considerat că suntem în situaţia de a lua alte măsuri, pentru că şi acestea ne vor aduce o economie de 10% din consumul de electricitate la iluminatul public. Totuşi, am discutat despre ce vom face de la toamnă, când noaptea va fi mai lungă iar consumul va fi inevitabil mai mare. Este posibil să adoptăm unele măsuri precum reducerea iluminatului arhitectural din oraş”, a spus Faur.

Desigur, administrația locală are în vedere și folosirea energiei solare.

Unul dintre proiecte, estimat la 2.000.000 de euro şi prevede realizarea unui parc fotovoltaic la Compania de Transport Public. Asta ar însemna că tramvaiele ar putea folosi această energie și chiar va acoperi cea mai mare parte a consumului pentru acest tip de transport.

Pentru acest proiect se vor solicita bani europeni. Totodată, energia solară ar putea alimenta staţiile de încărcare a autobuzelor electrice.

„Acest proiect este foarte important pentru noi şi îl vom finanţa chiar şi cu fonduri de la bugetul local, în caz că nu vom obţine banii de la Uniunea Europeană. Proiectul se află în faza realizării studiului de fezabilitate”, a spus viceprimarul.

Școlile fotovoltaice

Primăria Arad mai vrea și să acopere parcările supraetajate din oraş cu panouri fotovoltaice, care ar furniza energia în reţeaua de iluminat public. Proiectul ar mai avea avantajul că va oferi protecţie autoturismelor parcate la etaj, unde nu există acum acoperiş. Desigur, protecție în semnul că vor fi luminate a giorno.

Alte proiecte pe care Primăria Arad le are în vedere sunt instalarea de panouri fotovoltaice pe clădiri ale şcolilor şi realizarea unui parc fotovoltaic pe suprafaţa unui fost deposit de deşeuri.

Încălzire și curent din surse regenerabile

Comisia Europeană sprijină crearea cooperativelor și a altor organizații care să pună producția de energie regenerabilă în mâinile cetățenilor. Generarea de energie deținută de cetățeni și comunități poate oferi o reală independență energetică și poate debloca fonduri pentru proiecte de energie regenerabilă. Acestea nu trebuie grăbite în detrimentul protejării mediului sau al participării democratice din partea comunităților afectate.

Cea mai ridicată cerere de energie în gospodării este destinată încălzirii acestora, care reprezintă două cincimi din gazul consumat la nivel UE. Comisia trebuie să sprijine tranziția către încălzirea din surse regenerabile, încurajând instalarea pompelor de încălzire în întreaga Europă și extinderea sistemelor de încălzire și convertirea lor la surse regenerabile. În loc să încheie acorduri care vor menține UE dependentă de piața volatilă a combustibililor fosili și de regimuri autoritare, UE trebuie să asigure programe de recalificare profesională, să furnizeze pompe de căldură și tehnologii bazate pe energie regenerabilă, toate acestea cu scopul de a permite o tranziție mai rapidă la un sistem bazat în întregime pe energie curată.