Infofinanciar > Lumea la zi > Ideea armatei obligatorii devine din ce în ce mai populară în Europa
Lumea la zi

Ideea armatei obligatorii devine din ce în ce mai populară în Europa

armata, sursa foto zdg
Sursa foto: arhiva companiei

Problema serviciului militar a început să fie în atenția mai multor state din Europa. Conform unor declarații recente ale ministrului Apărării din Germania, posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu ar trebui analizată.

În luna ianuarie, o propunere asemănătoare acesteia a fost făcută și de către șeful armatei britanice. În schimb, premierul de la Londra nu a luat în considerare planuri de recrutare sau mobilizare obligatorie. Acesta a declarat că armata britanică este „o forță voluntară”.

Serviciu militar obligatoriu

Recent, Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, a declarat că el este de părere că, luându-se în considerare situația de securitate și nevoile armatei, Germania ar trebui să ia în calcul implementarea serviciului militar obligatoriu.

„Trebuie să ne întrebăm cine urmează să apere această ţară când lucrurile devin serioase”, este declarația acestuia din timpul unei dezbateri asupra bugetului în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.

„Nu putem ignora această dezbatere”, a spus el. „Fiecare model are nevoie de o majoritate politică şi de o societate care să-l susţină”, a mai adăugat ministrul Apărării germane.

Mai mulți bani pentru apărare

De asemenea, acesta a mai transmis faptul că armata germană are nevoie de întărire. Având acest lucru în vedere, este nevoie de o majorare a cheltuielilor pentru apărare. Totodată, Boris Pistorius a salutat faptul că Germania a atins pentru prima dată după o perioadă îndelungată obiectivele NATO. Potrivit acestora, țările care fac parte din Organizație sunt nevoite să aloce minim 2% din buget pentru apărare.

Bugetul federal acordat pentru apărare a ajuns la suma record de 72 de miliarde de euro. Conform ministrului german al Apărării, este vorba despre 2,1%. Acest lucru merge în direcţia corectă şi este adaptat la gravitatea situaţiei”, a transmis acesta, făcând referire la situația Ucrainei. Țara se află într-un conflict militar cu Rusia de aproximativ trei ani.

Antrenarea cetățenilor britanici

Nu numai Boris Pistorius este de părere că țara ar trebui să fie pregătită din punct de vedere militar. Dar și că cetățenii ar trebui antrenați. Și șeful Statului Major al armatei britanice are o părere similară. La finalul lunii ianuarie, generalul Patrick Sanders făcea apel pentru „antrenarea şi echiparea unei armate a cetăţenilor” în faţa pericolelor de conflict. Acesta a citat atunci măsurile pe care le-au adoptat mai multe țări europene cu scopul de a se consolida în fața „amenințării ruse”.

„Trebuie să fim capabili să luptăm şi să câştigăm într-un mod credibil războaie pe uscat” nu numai în aer sau pe mare. Acesta s-a declarat nemulțumit timp de multă vreme de faptul că au fost reduceri de efective operate în armată britanică.

„Avem nevoie de o armată organizată care să-şi îngroaşe rapid rândurile”, a mai transmis el. De asemenea, acesta a evidențiat faptul că în plus față de trupele profesioniste este nevoie și de a”pregăti şi echipa o armată de cetăţeni care trebuie să urmeze”. Patrick Sanders este de părere că este „esenţial şi nu doar de dorit” să se adopte „măsuri pregătitoare în vederea plasării societăţilor noastre pe picior de război dacă va fi nevoie”, informează observatornews.ro