Oficialii militari americani estimează că Rusia a pierdut în războiul din Ucraina mai mult decât totalul militarilor ruși morți în toate conflictele combinate de după al Doilea Război Mondial.
Oficialii americani spun că Rusia a pierdut în jur de 600.000 de militari în războiul cu Ucraina. Deci mai mult decât numărul morților din toate conflictele combinate de după al Doilea Război Mondial. Luna septembrie a fost cea mai letală lună din întregul război. Cu toate acestea, pierderile drastice nu sunt o măsură clară a succesului pentru Ucraina.
Loviți Rusia!
Kievul a suferit, de asemenea, pierderi de vieți omenești masive, dar Washington-ul nu a avansat public un număr în acest sens. Există acum voci care cer administrației Biden să autorizează Ucraina să atace cu sistemele americane de rachete „ATACMS” adânc în teritoriul rusesc. Directorul pentru securitate națională al Institutului pentru Politici Progresive, Peter Juul, scrie în „The Hill”, că administrația continuă să impună prea multe constrângeri cu privire la când și unde poate folosi Kievul armele americane, din cauza temerei că l-ar putea înfuria pe Vladimir Putin. Statele Unite și NATO au depășit în mod repetat liniile roșii declarate de Putin, fără multe consecințe reale, scrie Juul. Juul reamintește că Moscova și-a intensificat campania clandestină de sabotare a industriilor de apărare a aliaților europeni ai Americii.
Fără NATO
Toate dovezile accesibile sugerează că singura linie roșie reală pentru Putin ar fi implicarea directă a trupelor NATO în conflict. Putin pare să se teamă de NATO și Statele Unite tot atât de mult cât unii experți americani și europeni se tem de el, spune Peter Juul.
La Consiliul Atlantic, expertul Peter Dickinson crede căPutin nu are destule trupe pentru a înfrânge Ucraina. Ocuparea fără precedent de către Ucraina a unui teritoriu rusesc – 1.000km² – a revelat limitele mașinii de război a Kremlinului. În vreme ce mulți continuă să perceapă armata rusă drept o forță irezistibilă. Cu resurse umane și echipamente virtual fără limite. Devine acum din ce în ce mai clar că, în realitate, tentativa lui Putin de a cuceri Ucraina i-a lăsat armata în mod periculos, angajată în multiple operațiuni. Și incapabilă de a apăra Rusia. În ultimele luni, spune Peter Dickinson, au apărut informații potrivit cărora armata rusă a fost forțată să crească în mod dramatic plata pentru noii recluți. Iar cei care sunt de acord să aplice pentru a lupta în Ucraina sunt adesea bolnavi. Și vârsta medie a voluntarilor a crescut de la 40 la 50 de ani.