Infofinanciar > Lumea la zi > Armenia ar putea renunţa la bazele militare ruseşti
Lumea la zi

Armenia ar putea renunţa la bazele militare ruseşti

Armenia ar putea renunţa la bazele militare ruseşti
sursă foto: playtech.ro

Armenia nu vede niciun avantaj în păstrarea bazelor militare ruseşti, susţine premierul armean într-un interviu pentru Wall Street Journal.

Armenia nu vede niciun avantaj în continuarea găzduirii bazelor militare ruseşti pe teritoriul. Asta după ce Azerbaidjanul a preluat regiunea contestată Nagorno-Karabah, a spus premierul armean Nikol Pashinyan în interviul publicat miercuri şi citat de Reuters.Azerbaidjanul a ocupat Nagorno-Karabah, care este privit la nivel internaţional ca un teritoriu azer, dar a fost condus de etnici armeni de la destrămarea Uniunii Sovietice în anii 1990.

„Aceste evenimente ne-au adus în esenţă la o decizie că trebuie să ne diversificăm relaţiile în sfera securităţii şi încercăm să facem asta acum”, a declarat Nikol Pashinyan pentru WSJ.