Infofinanciar > Lumea la zi > Putin răspunde la cererea de armistițiu a lui Trump. Rusia este deschisă la discuții
Lumea la zi

Putin răspunde la cererea de armistițiu a lui Trump. Rusia este deschisă la discuții

Putin răspunde la cererea de armistițiu a lui Trump. Rusia este deschisă la discuții
Sursa foto: Dreamstime

Kremlinul a declarat duminică că Rusia este deschisă negocierilor privind Ucraina. Declarația survine după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut „un armistițiu imediat și negocieri”.

Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a afirmat că negocierile de pace trebuie să se bazeze pe acordurile încheiate la Istanbul în 2022. Dar și pe realitățile actuale de pe câmpul de luptă.

Peskov a menționat că Ucraina a interzis contactele cu conducerea rusă printr-un decret special. Decretul ar trebui revocat pentru ca discuțiile să poată avea loc,  a precizat acesta.

„Poziția noastră privind Ucraina este bine cunoscută. Condițiile pentru o oprire imediată a ostilităților au fost prezentate de președintele Putin în discursul său adresat Ministerului rus de Externe în iunie anul acesta. Este important să reamintim că Ucraina a refuzat și continuă să refuze negocierile”, a declarat Peskov, citat de reuters.