Cu o inovație și o flexibilitate egale sau chiar mai bune decât cele ale NATO, artileria ucraineană a reușit să surprindă pe toată lumea, în special pe ruși. Dar pentru a învinge ucrainenii au nevoie mai presus de orice de muniție.
După un an de război convențional și milioane de obuze trase, ofițerii și soldații din trupele de artilerie din Ucraina și-au construit o reputație solidă în materie de flexibilitate și inovație, poate chiar la egalitate cu NATO. Momentul în care au plasat obuziere pe barje pentru a obține o victorie navală nesperată a fost unul cu adevărat inedit se arată într-o analiză amplă publicată de Kiev Post.
Pe 17 iunie, două tunuri ale Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU) au deschis focul pe insula Zmiinii, un afloriment strategic în nord-vestul Mării Negre, amplasat la aproximativ 40 de kilometri de coasta Ucrainei. Ocupată de trupele Moscovei la începutul războiului, insula fusese transformată de Kremlin într-o fortificație maritimă prin care putea controla rutele de navigație între Istanbul, România, Bulgaria și Ucraina.
Oprațiunea militară de pe insula Zmiinii
Forțelor ucrainene nu le-a fost ușor să-i atace pe ruși. Linia de coastă era formată din mlaștini și zone umede, iar cel mai apropiat drum care să permită manevrarea unui obuzier de 28 de tone se afla la o distanță de 80 de kilometri. Raza maximă de acțiune a tunurilor disponibile pentru această misiune (38 de kilometri, deși probabil că ar putea fi depășită) nu era suficientă pentru a ajunge pe insulă. Și, chiar dacă ar fi fost, în momentul în care ucrainenii ar fi deschis focul s-ar fi confruntat cu un risc real ca una sau ambele piese de câmp să se scufunde în mlaștină.
Artileriștii ucraineni s-au luptat cu noroiul și terenul moale, iar 13 zile mai târziu bombardamentul Zmiinii a fost finalizat – rușii au plecat, iar istoria militară a consemnat un alt succes unic al artileriei ucrainene.
Zi după zi, echipaje de tunari, operatori de drone, sergenți de comunicații, căpitani de barje și ingineri au făcut echipă pentru a târî obuzierele de două ori mai grele decât combinele de recoltat John Deere de pe barje pe o bucată de țărm uscat. De aici au putut trage 80 până la 100 de obuze de 155 mm, standard NATO, peste orizontul de pe insula Zmiinii.
Apoi și-a întărit atacul cu tiruri cu rachete mai puțin precise dar cu rază lungă de acțiune. Atacul de artilerie al AFU (Forțele de artilerie ucrainene) a saturat cu explozibili puternici insula stâncoasă de 1,5 kilometri pătrați. Rușii au ripostat, dar au ratat.
Infanteria forțelor speciale AFU a debarcat o săptămână mai târziu pe insul Zmiinii unde practic fiecare vehicul de luptă, armă cu echipaj, radar de supraveghere și depozit de aprovizionare plasat de Kremlin fusese distrus.
Elogii din partea specialiștilor americani
Comandantul armatei ucrainene, Valeri Zaluzhni, a fost primul care a anunțat operațiunea pe 30 iunie. Ulterior, detaliile acestea au fost confirmate pe scară largă de platforme de știri independente și de oficiali ucraineni, inclusiv de un ofițer al Joint Forces South.
„Forțele armate ucrainene s-au dovedit a fi extrem de bune la învățarea și adaptarea rapidă. Acest lucru ar putea părea firesc, dar este de fapt o trăsătură rară în multe armate, inclusiv în unele din NATO care sunt blocate în doctrine și dogme învechite”, a declarat Wes O’Donnell, analist de securitate și comentator militar.
„Ucraina a dovedit puterea improvizației pe câmpul de luptă și disponibilitatea de a experimenta din mers noi tehnologii și tactici. Este o mentalitate foarte antreprenorială, de fapt. Se mișcă repede, încearcă lucruri noi, aruncă ceea ce nu funcționează și adoptă ceea ce funcționează”, a spus O’Donnell.
Nu totul a funcționat ca la carte
Victoria reprutată nu a însemnat însă că totul a funcționat conform planului în bombardamentul de la Zmiinii. Multe lucruri au mers prost. Armele folosite – un obuzier Bohdana de 28 de tone fabricat în Ucraina și un obuzier Caesar de 17 tone fabricat în Franța – s-au blocat în mod repetat și, uneori, au amenințat să se răstoarne în timp ce se deplasau pe sau de pe barjă.
Pe de altă parte, s-a dovedit că tunurile de 155 mm standard NATO nu au fost proiectate pentru sute de salve la încărcătură maximă absolută. Inelele de etanșare au cedat, țevile se încălzeau prea tare și trebuiau să se răcească, iar canelurile s-au uzat. Toate acestea au afectat precizia salvelor, cauzând mai multe probleme.
Myroslav Hai, un participant la operațiune, a declarat că artileriștii ucraineni au descoperit că obuzele NATO – proiectate inteligent pentru a exploda deasupra unei ținte pentru a produce pagube maxime – erau aproape imposibil de văzut dacă explodau deasupra apei. Acest lucru a făcut ca schimbarea focului să fie dificilă.
Chiar dacă un operator de dronă a văzut de fapt explozia obuzului și a vrut să facă o corecție, datele de tragere trebuiau să treacă prin cel puțin doi ofițeri de stat major care își vizionau propriile înregistrări video ale bombardamentului.
Cu toate acestea, perseverența și voința comună de a-i lovi pe ruși au ajutat la depășirea acestor erori, se arată în rapoarte.
Ucrainenii au demonstrat că pot să folosească armament modern
Prima victorie majoră a artileriei ucrainene a avut loc în primele zile ale războiului, când parașutiștii ruși care încercau să captureze aerodromul Hostomel, la nord de Kiev, au descoperit că zona lor de parașutare se afla sub tunurile unei brigăzi de obuziere a AFU care se afla în apropiere.
Lucrând cu voluntari civili din unitățile de apărare teritorială cu zero pregătire în domeniul artileriei, dar cu o cunoaștere excelentă a terenului local, tunurile ucrainene au distrus formațiunile de elită ale infanteriei rusești în aproximativ o săptămână.
Succesele timpurii precum cel de la Hostomel și scăderea drastică a stocurilor de obuze (artileriștii ucraineni trag rapid și, într-o săptămână de lupte grele, pot lansa cam de două ori mai multe obuze de 155 mm decât America produce într-un an) au convins SUA și NATO, la sfârșitul lunii martie, să trimită primele piese de artilerie occidentale în Ucraina, un tun remorcat americano-britanic numit M777.
La începutul lunii mai, artileriștii ucraineni operau deja 60-80 de tunuri M777 trimise în grabă pe front, Cu ajutorul acestora au oprit ultima operațiune de arme combinate de amploare a Rusiei care a încercat să creeze poduri de asalt peste râul Doneț, în sectorul estic al Donbasului.
„Americanii ne-au dat uneltele, iar noi am făcut treaba”, a declarat un ofițer de artilerie ucrainean care a participat la bătăliile din mai, pentru Kyiv Post.
„De îndată ce [Occidentul] a realizat că Ucraina poate rezista și de îndată ce a devenit clar că utilizarea loturilor de testare a artileriei NATO este eficientă, livrările au venit pe scară largă”, a declarat Oleh Izhak, șeful departamentului de cercetare regională și comunitară de la Institutul Național pentru Studii Strategice.
Kievul vrea acum rachete cu rază mare de acțiune
Sistemele HIMARS de rachete M270 ghidate cu precizie asociate au început să ajungă în mâinile ucrainenilor în număr semnificativ în luna iunie. Cu ajutorul lor, Ucraina a continuat să devasteze depozitele de muniții și cartierele generale rusești. Potrivit unor rapoarte neconfirmate încă și relatărilor ofițerilor Brigăzii 107 de artilerie cu rachete, au ucis chiar și trei generali ruși de rang înalt.
În prezent, Kievul demonstrează Washingtonului că artileriei ucrainene i se pot încredința și rachete cu rază de acțiune mai lungă, precum și alte echipamente militare avansate.
În bătălia de la Vuhledar, aflată acum în desfășurare, artileriștii ucraineni folosesc pe scară largă mine de înaltă tehnologie occidentală a prinde în ambuscadă trupele Moscovei.
Alte inovații puse în practică de artileria ucraineană în ultimele 12 luni includ: utilizarea pe scară largă a software-ului de control al focului folosind date livrate de populație, dispersarea tunurilor individuale la o distanță de două și chiar trei ori mai mare decât cea specificată în standardele NATO, conectarea fluxurilor video de la dronele civile la centrele de control al focului. Totodată, programele de pregătire a artileriștilor care durează șase luni în armatele NATO, au fost reduse de ucraineni la opt săptămâni.
Dar ingredientul critic pentru succesul artileriei ucrainene rămâne muniția, respectiv să aibă destule obuze pentru a trage în ruși.
În prezent, aproape patru din cinci proiectile trase de către AFU sunt acum standard NATO. Dacă armata ucraineană va învinge în luptă depinde în mod direct de câte sute de mii de obuze de obuzier standard NATO primește de la aliații săi și cât de repede se întâmplă acest lucru.
„La fel ca în Primul Război Mondial și în cel de-al Doilea Război Mondial, cine are o rezervă mai mare de resurse câștigă”, a declarat colonelul Oleh Faidiuk, comandantul Brigăzii 45 Artilerie Separată, într-un interviu acordat la 7 februarie pentru Ukrainska Pravda.
Faidiuk a precizat că este încrezător că, având suficientă muniție, artileriștii săi vor opri toate atacurile rusești și, în cele din urmă, vor câștiga războiul.
„Îmi place să spun că, atunci când acest război se va termina, artileriștii ucraineni vor preda cursuri la West Point”, a precizat analistul militar Wes O’Donnell, citat de Kyiv Post.
