Infofinanciar > Vocile afacerilor > ARTPRINT lansează a doua emisiune de obligațiuni corporative. Valoarea se ridică la 3 milioane de lei
Vocile afacerilor

ARTPRINT lansează a doua emisiune de obligațiuni corporative. Valoarea se ridică la 3 milioane de lei

ARTPRINT, Sursa foto Arhiva companiei
Sursa foto Arhiva companiei

ARTPRINT S.A. este prima tipografie privată, prezentă de peste 30 de ani în piața din România. A decis, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din luna martie 2024, lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în valoare de 3 milioane de lei, intermediată de TradeVille. Această decizie urmărește consolidarea poziției de piață a companiei și diversificarea surselor de finanțare. 

Prima emisiune de obligațiuni corporative a companiei, emisă în 2019 și listată la Bursa de Valori București în 2020, a fost rambursată cu succes la sfârșitul anului 2023. ARTPRINT intenționează să utilizeze finanțarea atrasă prin a doua emisiune pentru investiții și capital de lucru. 

Diversificare de finanțare prin obligațiuni corporative

Cezar – Alexandru Răsuceanu, Președinte ARTPRINT S.A.: Ne dorim o diversificare a surselor de finanțare printr-o emisiune de obligațiuni corporative, a doua inițiativă de acest tip. Am optat pentru finanțare prin piața de capital pentru consolidarea unui parteneriat pe termen lung cu investitorii care au fost alături de noi în ultimii ani. Compania se află într-un proces continuu de transformare și inovare. O parte din resurse vor fi utilizate pentru investiții de înlocuire a echipamentelor care au ajuns la o durată finală de utilizare. Astfel, urmărim stabilizarea procesului de producție și creșterea productivității”. 

Cezar - Alexandru Răsuceanu, Președinte ARTPRINT S.A, Sursa foto Arhiva companiei

Cezar – Alexandru Răsuceanu, Președinte ARTPRINT S.A, Sursa foto Arhiva companiei

Înființată în anul 1990, ARTPRINT este una dintre cele mai importante tipografii private din România, cu o cifră de afaceri de 48,3 milioane de lei în 2023, EBITDA de aproape 3,9 milioane de lei, precum și un profit net de 0,66 milioane de lei. Pentru anul 2024, tipografia ARTPRINT estimează o creștere de 5% a cifrei de afaceri și are în plan investiții în utilaje performante de aproximativ 3,7 milioane de lei, constând într-o nouă mașină de tipar plan și un nou computer to plate (tehnologie de imagistică utilizată în procesele moderne de imprimare).

ARTPRINT are ca obiectiv principal adaptarea la cerințele pieței și creșterea competitivității. Compania și-a revizuit portofoliul de produse și segmentele de piață deservite, concentrându-se pe producția de carte și pliante comerciale cu tiraje mari. În prezent, ARTPRINT colaborează cu aproape toate editurile de carte din România și este unul dintre cei mai importanți furnizori pentru acestea, cu un tiraj anual de aproximativ 5,4 milioane de cărți.

Despre ARTPRINT S.A.

ARTPRINT este o afacere antreprenorială înființată în anul 1990 de către domnul Miron Răsuceanu, preluată începând cu anul 2011 de către fiul acestuia, Cezar – Alexandru. Compania a trecut printr-un amplu program de investiții și are peste 150 angajați. ARTPRINT colaborează cu peste 90% dintre editurile din România. În egală măsură este un furnizor de servicii pentru o mare diversitate de clienți. Compania tipărește cărți, manuale și cărți școlare, reviste, ziare și materiale publicitare pentru agenții de publicitate, companii multinaționale, etc.