Infofinanciar > Info > Astăzi, decizie așteptată de toți românii! Guvernul anunță cum va plafona prețul carburanților! Măsura, valabilă 3 luni
Info

Astăzi, decizie așteptată de toți românii! Guvernul anunță cum va plafona prețul carburanților! Măsura, valabilă 3 luni

pretul carburantilor, combustibil, sursă foto Jurnalul
sursă foto Jurnalul

Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții ministerului Finanțelor și Energiei, alături de conducerea ANAF și a Consiliului Concurenței, pentru a decide o soluție pentru criza prețului carburanților. Se pare că Guvernul va adopta o măsură de compensare.

Se pare că Guvernul nu va adopta nicio scădere a accizelor, a TVA-ului și nici nu va plafona prețul carburanților. Premierul Nicolae Ciucă, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au declarat într-o întâlnire informală cu presa faptul că Guvernul va adopta un mecanism de compensare a prețului la pompă al carburanților. Măsura o să fie anunțată joi, după ședința de guvern.

Când urmează să fie anunțată oficial compensarea

Această compensare ar urma să fie implementată pe o perioadă de trei luni începând cu luna iulie, iar mecanismul compensării va fi cuprins într-un act normativ ce urmează să fie adoptat într-o ședință de Guvern. Antena 3 a anunțat pe surse faptul că liderii coaliției au ajuns la un consens și că prețul carburanților va fi compensat cu 1 leu.

Plecând de la informațiile vehiculate în presă, începând cu data de 1 iulie 2022, prețul carburanților ar urma să fie compensat cu 50 de bani din partea statului și redus cu 50 de bani, parte a companiilor de profil.

Astfel, o parte din compensare o să fie suportată de bugetul de stat, iar o parte ar urma să fie suportată de societățile comerciale din domeniu, de mediul privat. Până la această întâlnire, reprezentanții PSD au susținut că își doresc plafonarea prețului la combustibil, în timp ce PNL a vrut o scădere a accizei sau a TVA-ului. Se pare că s-a ales soluția care va impacta cel mai puțin, pe termen scurt, bugetul de stat.

Cea mai minim-invazivă soluție pentru bugetul de stat

Pe data de 22 iunie 2022 prețul carburanților standard din România era cuprins între 8,56 lei per litru și 9,79 lei per litru. Dacă termenii negocierilor nu se schimbă radical până mâine, iar sursele Antena 3 sunt fezabile, începând cu data de 1 iulie compensarea de 1 leu va fi aplicată.

Înainte de întâlnirea premierului cu reprezentanții ministerului Finanțelor și ministerului Energiei, Partidul Social Democrat a trimis către Virgil Popescu un plan de reglementare a prețului carburanților. Marți, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionuț Stroe, a lăsat de înțeles că liberalii vor soluționarea crizei carburanților prin intermediul unei decizii luate de ministerul Finanțelor, deci asumată de ministrul Adrian Câciu. Se pare că totuși, până la urmă, soluția aleasă va fi cea a compensării combinate cu o reducere obligatorie suportată de mediul privat.