Astăzi, elevii din liceele din România vor susține prima probă pentru Bacalaureat. În sesiunea iunie-iulie 2024 s-au înscris peste 134.000 de candidați, iar prima probă este cea a competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba Română.
Potrivit Ministerului Educației, examenele pentru competențe din acest an se vor desfășura în perioada 17-27 iunie 2024.
Astfel, calendarul pentru probele pentru Bacalaureat este următorul:
17-19 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
19-20 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
19-21 iunie: evaluarea competenţelor digitale (proba D)
25-27 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)
Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat vor începe pe 1 iulie cu proba de Limba și literatura română. Urmează proba obligatorie a fiecărui profil, pe 2 iulie, iar pe 4 iulie se va desfășura proba la alegere a fiecărui profil. Ultima proba va fi pe 5 iulie, pentru Limba și literatura maghiară, potrivit MediaFLUX.ro