Infofinanciar > Info > Astăzi este ziua cea mare pentru pensionari. Aceștia află cât vor încasa din luna septembrie
Info

Astăzi este ziua cea mare pentru pensionari. Aceștia află cât vor încasa din luna septembrie

Astăzi este ziua cea mare pentru pensionari. Aceștia află cât vor încasa din luna septembrie
Sursa foto Arhiva companiei

Aceasta este o zi extrem de așteptată de pensionari. Ei vor afla care le va fi pensia începând cu luna septembrie. Astăzi, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor din România.

Compania Poșta Română a transmis faptul că astăzi poștașii vor fi pe teren pentru a livra documentele românilor. Mai mult, aceasta estimează faptul că se vor livra astăzi aproximativ jumătate de milion de plicuri cu deciziile de recalculare.

Poștașii vin cu deciziile de recalculare la pensionari

Poștași au timp să meargă la seniori acasă până pe 31 august 2024. Este extrem de important ca pensionarii să fie acasă pentru a semna primirea documentului. Astfel, se vor evita și eventualele întârzieri. Chiar dacă titularii documentului nu sunt acasă, pot primi totuși decizia. Dacă este o rudă, atunci aceasta poate lua documentul, conform directorului Poștei Române, Valentin Ștefan.

„În cazul în care titularul nu este acasă, atunci o rudă a acestuia care locuieşte cu acesta poate să ridice decizia pentru persoana, pentru clientul final, pentru persoana vizată. Avem la dispoziţie 10 zile, sunt aproape 5 milioane de trimiteri.

Sunt undeva la 4,6 milioane de decizii. Estimăm că o să o să existe o medie de aproximativ 450.000 – 500.000 în fiecare zi, cu un număr mai ridicat în primele zile şi după aceea mai puţine către sfârşitul perioadei. Nu ne aşteptăm să existe probleme logistice de distribuire”, a transmis acesta.

Din septembrie ar putea fi și pensii duble

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice a transmis faptul că vor exista creșteri ale pensiilor de la 1% la 100%. Unele pensii vor fi chiar duble. Conform lui Baciu, această nouă lege va încuraja contributivitatea la stat, dar și prelungirea vieții asigure. Noua lege a pensiilor va asigura sustenabilitatea sistemului public de pensii atât pe termen mediu, cât și lung.

„Practic, noutatea acestei legi sunt punctele de stabilitate care vin în plus faţă de punctele de contributivitate care se acordă tuturor pensionarilor care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani. Şi aici avem cele trei paliere între 25 şi 30 avem o creştere de 0,5% pentru fiecare an din acest interval, între 30 şi 35 de ani de contributivitate avem o creştere de 0,75 puncte pentru fiecare an din acest interval, iar cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 35 de ani avem chiar un punct în plus acordat peste acest stagiu de cotizare. Practic, cei care au realizat stagii de cotizare superioare vor avea creşteri substanţiale”, a continuat Daniel Baciu, conform dailybusiness.ro.

Npile pensii vor ajunge la români pe data de 2 septembrie. Aceștia vor fi livrați de către poștași. Românii care primesc pensia pe card vor primi banii ceva mai târziu. Mai exact, pe data de 12 septembrie.

„Acesti bani sunt curprinsi in buget, ii avem , deci plata drepturilor privind pensiile va avea loc”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.