Sunt multe aspecte de care fiecare român pensionar trebuie să țină cont. Una dintre ele este perioada de așteptare înainte de a primi prima pensie. Pensionarii pot aștepta până la opt săptămâni pentru a-și obține banii. Mai jos sunt detaliile pe care românii trebuie să le aibă în vedere.
Poate dura până la 8 săptămâni de la depunerea dosarului de pensie pentru a intra în posesia primilor bani. În prezent sunt peste 5 milioane de pensionari în România. Odată îndeplinite câteva criterii, cei care doresc să se pensioneze trebuie să depună dosarul la casa teritorială de pensii din vecinătatea locuinței lor. Acest dosar ar trebui să conțină, printre altele, și cererea de pensionare alături de carnetul de muncă. Trebuie prezentate toate documentele necesare pentru ca un pensionar să se poată încadra în categoria pe care acesta o dorește.
Totodată, pensiile se primesc de la data la care a fost înregistrată cererea pe care a depus-o vârstnicul, se arată în articolul 104, alin. 2, al Legii 263/2010 privind Stabilirea și Plata Pensiilor.
„(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii”, este menționat în lege.
Durată mare de timp
Conform datelor pe care le-au oferit reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice, timpul în care se rezolvă o cerere de pensionare este de 45 de zile. Există și cazuri în care acest timp se prelungește, din cauză că nu există multe persoane care să aibă în sarcină rezolvarea acestor dosare. În unele momente, este posibil ca un pensionar să aștepte și opt săptămâni până în momentul în care va intra în posesia primilor bani.
Cu toate că în lege este menționat faptul că „admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii”, beneficiarii nu primesc banii imediat. De asemenea, decizia care se ia la nivelul casei de pensii teritoriale se comunică în scris, iar termenul este de 5 zile de la emiterea decizie. Timpul în care poate fi contestată o decizie este de 30 din momentul în care aceasta a fost transmisă.
La momentul actual, vârstnicii pot ieși la pensie dacă au un cumul de minim 15 ani de cotizare, iar dacă nu, cei care doresc să își achiziționeze ani de vechime o mai pot face până la sfârșitul lunii august, anul 2023.
Vârsta la care un bărbat poate ieși la pensie, în România, este de 65 de ani, iar femeile la vârsta de 63 de ani. Perioada maximă de cotizare este de 35 de ani, informează cancan.ro