Astrid Fodor se află la conducerea municipiului Sibiu din anul 2016. Aceasta a fost nominalizată în cadrul Topului Capital 100 de Manageri din România la categoria Administrație publică în baza faptului că investițiile realizat pentru oraș în anul 2022 au fost de aproximativ 500 de milioane de lei.
Astrid Fodor a declarat pentru revista Capital că cel mai de succes proiect implementat în anul 2022 a fost Stadionul Municipal Sibiu. Acesta a valorat mai mult de 200 de milioane de lei, fonduri ce au fost exclusiv din bugetul local al municipiului.
Proiecte cu impact asupra societății
De asemenea, Astrid Fodor a spus că proiectul ce a avut cel mai mare impact asupra creșterii calității locuirii pentru cetățeni este cel al modernizării cartierelor vechi de blocuri. Acest proiect a fost început în anul 2016, iar de atunci au fost modernizate toate zonele de blocuri din Sibiu. „Până la vară finalizăm ultimul cartier de blocuri”, a declarat Astrid Fodor pentru Capital.
Anul 2023 se anunță a fi unul extrem de aglomerat, cel puțin din punctul de vedere al proiectelor. „Sunt zeci de proiecte mari pe care le vom gestiona în 2023, în toate domeniile de interes pentru comunitate, de la infrastructură și eficientizarea energetică a iluminatului public până la proiecte pentru mobilitatea verde, investiții în cultură, sport și obiective pentru petrecerea timpului liber”, a spus aceasta. Primarul Municipiului Sibiu a declarat că o problemă cu care se confruntă în prezent, ce ține de autoritățile centrale, este gestionarea liniilor de finanțare europeană. „În cazul PNRR, liniile de finanțare s-au deschis, astfel că am depus deja 31 de proiecte, cu o valoare de peste 510 milioane de lei”, a transmis aceasta pentru Capital.
În ceea ce privește cele mai importante schimbări în domeniul de activitate în următorii 10 ani, Astrid Fodor a spus că este necesară reforma administrației publice, mai exact „o modernizare structurală și funcțională a acesteia, în sensul reducerii segregării puterii statului în teritoriu, creșterea puterii de decizie a factorilor locali și implicit o reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar”.
Pandemia, o provocare, nu o problemă
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că perioada pandemică a fost una extrem de grea pentru toți. Astrid Fodor a spus că cele mai mari provocări au fost iureșul de ordonanțe de urgență și măsurile în cascadă și cu termene scurte de implementare stabilite de autoritățile centrale în sarcina autorităților locale.
„Împreună cu echipa din Primărie și serviciile publice și în colaborare cu celelalte instituții locale, am reușit să ne mobilizăm bine. În rest, Spitalul Clinic de Pediatrie din subordinea Primăria Sibiu, singurul Spital pediatric suport COVID din regiune, era pregătit să facă față și s-a adaptat din mers la noile măsuri de protecție și la noile proceduri pentru că am investit constant în dotarea acestor clădiri”, a declarat pentru revista Capital primarița din Sibiu.
Aceasta a amintit și de digitalizare care a fost un aspect extrem de important în pandemie. Întregul proces al digitalizării a fost început încă din anul 2011 și „am creat treptat instrumente electronice de comunicare și plată, promovându-le și atrăgându-i pe sibieni spre utilizarea acestora în locul cozii la ghișee”.
Astfel, în timpul perioadei pandemice, când restricțiile de mobilitate și de contact erau în vigoare, Primări Sibiu a avut deja instrumentele necesare pentru a se descurca.