Serviciul de informații german (Bundesverfassungsschutz) a avertizat luni, 09 septembrie, că GRU (serviciul rus de informații) ar fi comis noi atacuri cibernetice asupra statelor membre NATO și UE.
Într-o postare pe rețelele de socializare, serviciul german de informații a precizat că avertizarea privind atacul ciberetic a fost emis împreună cu FBI, agenția americană de securitate cibernetică (CISA), dar și cu alte instituții internaționale printre care și Agenția de Securitate Națională a Statelor Unite (NSA).
Rusia a operat noi atacuri cibernetice asupra statelor occindentale
Deja a devenit un o normalitate ca Rusia să comită atacuri cibernetice împotriva statelor occidentale. Ultima acțiune de acest gen a fost îndreptată asupra social-democraților germani. Dar și a altor companii cu activități în sectoarele logistice, aerospațiale și telecomunicații.
Bundesverfassungsschutz a evidențiat faptul că unitatea GRU 29155 sau Cadet Blizzard ori Ember Bear are ca obiectiv spionajul și sabotajul. Nu puține au fost dățile în care rușii au distrus site-urile de internet și au publicat informații sensibile.
Estonia completează lista statelor europene care au acuzat Rusia de atacuri cibernetice. Parchetul eston a precizat că unitatea GRU ar fi cumpărat capacități cibernetice și ar fi lansat mai multe atacuri împotriva Kievului și a statelor NATO și UE. O situație care se desfășoară deja de patru ani.
Unitatea GRU a fost identificată în cadrul operațiunii comune Toy Soldier la care au cooperat 14 servicii din 10 state. Astfel, au fost identificați trei ofițeri din unitatea 29155, potrivit agenției de știri Agerpres.