Infofinanciar > Info > Atenție, șoferi! Amenzile acordate pentru lipsa rovinietei au crescut în 2023
Info

Atenție, șoferi! Amenzile acordate pentru lipsa rovinietei au crescut în 2023

Poliția Rutieră, Sursă foto: IPJ Alba
Sursă foto: IPJ Alba

Toți șoferii din România sunt obligați, printre altele, să dispună de o rovinietă valabilă atunci când circulă pe drumurile din țara noastră. În caz contrar, aceștia vor primi sancțiuni din partea autorităților, care, din anul acesta, se vor mări.

Astfel, prin modificările aduse Codului Rutier în martie 2022, Guvernul a majorat amenzile pentru conducătorii auto prinşi fără rovinietă în anul 2023. De aplicarea sancțiunilor în acest caz și de verificarea mașinilor se ocupă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fostul CNADNR).

Pentru a-i verifica pe participanții la trafic dacă dispun de rovinietă, compania CNAIR a amplasat pe drumurile naţionale şi pe autostrăzile din țara noastră peste 100 de camere.

Legislația în vigoare spune că, pentru lipsa acestui document, un şofer poate fi sancţionat în termen de cel mult patru luni. Dacă termenul este depășit, fapta se prescrie, scriu cei de la Antena 3 CNN.

Ce amenzi pot primi șoferi

În funcție de categoria automobilului, șoferii pot primi, în cazul în care sunt prinși fără rovinietă, următoarele amenzi:

a) A: Autoturisme: de la 250 lei la 500 lei;

b) B: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: de la 750 lei la 1.250 lei;

c) C: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: de la 1.250 lei la 1.750 lei;

d) D: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: de la 1.750 lei la 2.250 lei;

e) E: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): de la 2.750 lei la 3.000 lei;

f) F: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): de la 3000 lei la 4.500 lei;

g) G: Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.250 lei la 1.750 lei;

h) H: Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.750 lei la 2.250 lei.

Care este „traseul” amenzilor

Codul Rutier spune că, dacă un şofer a fost amendat pentru lipsa rovinietei, inspectorii CNAIR au la dispoziţie două luni pentru a-l informa pe conducătorul auto în cauză despre amendă.

De asemenea, în cazul în care același șofer este prins a doua oară fără rovinietă în acest interval de timp (până la comunicarea primei amenzi de către CNAIR), acesta nu mai poate fi sancţionat a doua oară.

„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, scrie în OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Unde îți poți verifica valabilitatea rovinietei

Reprezentanții CNAIR au oferit șoferilor mai multe modalități prin care aceștia își pot verifica valabilitatea rovinietei.

În primul rând, conducătorii auto pot intra pe site-ul oficial www.cnadnr.ro.

În al doilea rând, aceștia pot intra pe adresa de web erovinieta.ro. Însă, tot pe acest site, șoferii își pot plăti rovinieta sau taxa de pod. Pentru a face acest lucru, cei în cauză trebuie să-și creeze un cont de utilizator.

De altfel, conducătorii auto din țara noastră își pot plăti taxele direct la benzinării sau on-line. De pildă, rovinieta poate fi achitată şi prin SMS, însă doar pentru una sau şapte zile.