Infofinanciar > Info > Atenție șoferi! Modificări drastice ale legislației și pedepse mai dure pentru conducătorii auto
Info

Atenție șoferi! Modificări drastice ale legislației și pedepse mai dure pentru conducătorii auto

amendă rutiera Sursa foto: zf.ro
sursa foto zf.ro

Un proiect de lege a fost înaintat către Parlament, care vizează mărirea pedepselor pentru șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor ilegale, dar și pentru cei care conduc fără permis. 

Proiectul de lege a fost înaintat de senatorul PSD, Robert Cazanciuc, și  prevede ca șoferii care produc accidente cu victime, fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor ilegale, vor fi condamnați obligatoriu la închisoare și nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare.

Pedepse drastice pentru șoferii care conduc sub influență

Acest proiect a fost discutat anterior în Parlament, dar a fost respinsă la acel moment. Senatorul Robert Cazanciuc a subliniat importanța acestei modificări legislative, având în vedere numărul foarte mare de accidente rutiere de pe șosele României, mare parte din acestea fiind provocate de șoferi care se află sub influența alcoolului sau drogurilor.

„România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o inițiativă de modificare a legislației penale astfel încât niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea,  susține senatorul într-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit Adevărul.

Senatorul arată că, de la an la an, numărul persoanelor care se urcă la volan sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice este din ce în ce mai mare. 

„Datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puțin, în luna iulie, au fost descoperiți la volan mai mulți șoferi drogați decât băuți”, a adăugat acesta.

România, pe primele locuri la accidente rutiere în Europa

Robert Cazanciuc arată că proiectul de lege propus în 2019 a fost respins din rațiuni politice „absurde”, în ciuda cifrelor care arată pericolul real la care șoferii se supun, nerespectând legea. 

„Din rațiuni politice absurde și în mod sfidător la adresa interesului general al societății de a proteja în mod real viața și de a pune capăt carnagiului de pe șosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, inițiativa a fost respinsă de camera decizională pentru că vine în contradicție cu filosofia actuală a Codului penal”, precizează senatorul PSD.

Senatorul consideră că introducerea unei pedepse drastice i-ar face pe șoferi să fie mai atenți la comportamentul lor și să respecte legea, ceea ce ar duce la o scădere semnificativă a accidentelor de acest tip.

 „Cu alte cuvinte, toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a subliniat senatorul.