Un incendiu de pădure a izbucnit astăzi pe un munte de lângă orașul-port Kavala, în nordul Greciei. Turiștii români care se îndreaptă spre insula Thassos sunt îndemnați să nu ignore acest fapt.
Incendiul a mobilizat imediat 33 de pompieri cu nouă autospeciale asistate de șapte avioane și trei elicoptere. La operaţiunea de stingere participă cu utilaje și cisterne autorităţile locale din Pangeo.
Incendiul a fost provocat în momentul când o anvelopă a unui camion a explodat și scânteile au dat foc vegetaţiei. Flăcările s-au extins rapid, dar până la această oră nu sunt amenințate locuințe și nici fermele din regiune. Condițiile meteo și mai ales vântul nu inspiră îngrijorare.
Riscul de incendiu este ridicat la gradul trei. Protecția civilă a trimis mesaje de alertă prin serviciul 112 și a fost interzis accesul vehiculelor și pietonilor în zonă.
Turiștii români care se îndreaptă spre insula Thassos din portul Kavala sunt rugaţi să nu ignoare aceste mesaje.