Centrul Infotrafic îi atenționează pe șoferi că joi dimineață, vizibilitatea este redusă pe drumurile din cinci județe. Aceste probleme au loc din cauza ceții și a condițiilor meteo.
Numeroase drumuri din județele Arad, Bihor, Dolj, Maramureș și Mehedinți se află sub atenționare. Circulația se desfășoară în condiții de ceață. Vizibilitatea în trafic scade sub 200 de metri, iar în anumite zone, chiar sub 50 de metri.
Polițiștii le dau șoferilor mai multe sfaturi pentru a fi în siguranță. Printre care să circule cu viteză redusă, să fie mai atenți în trafic și să evite manevrele riscante. De asemenea, este necesar ca șoferii să folosească corespunzător luminile și sistemele de dezaburire. Este important să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de celelalte mașini, conform Mediafax .