Infofinanciar > Lumea la zi > „Atmosfera este adusă la punct de fierbere” între Kosovo și Serbia! Se anunță un nou război la granița României
Lumea la zi

„Atmosfera este adusă la punct de fierbere” între Kosovo și Serbia! Se anunță un nou război la granița României

kosovo serbia
sursă foto: dailysabah.co

Numeroase imagini și videoclipuri realizate de amatori din zona graniței dintre Serbia și Kosovo au apărut pe rețelele sociale, înregistrări din care se pot auzi sirene și împușcături de mitralieră. Duminică seară, 31 iulie,  situațiile s-au tensionat, căci numeroși sârbi kosovari, de ordinul sutelor, au blocat cu camioane, cisterne şi alte vehicule grele drumurile care duc la punctele două dintre punctele de trecere de trecere Jarinje şi Brnjak.

Ulterior, Guvernul kosovar a luat o decizie de urgență, în toiul nopții, prin care au hotărât să mai amâne cu încă o lună intrarea în vigoare a noilor reguli de la frontiera cu țara vecină Serbia, reguli care au provocat situații tensionate duminică seară în nordul ţării, la punctele de trecere Jarinje şi Brnjak, unde au fost ridicate baricade, dar au fost și trase focuri de armă asupra poliţiei, scrie g4media.ro.

De unde a pornit totul?

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic susține că „atmosfera este adusă la punct de fierbere” între țara sa și Kosovo. Tensiunile dintre cele două state vecine s-au reaprins în contextul unui conflict de la graniă, asta după ce o decizie a Guvernului de la Priștina, capitala Kosovo, decizie ce avea în vedere impunerea, schimbului plăcuțelor de înmatriculare auto și a documentelor de identitate sârbești cu unele kosovare începând cu data de 1 august, informează digi24.ro.

După 14 ani de la declararea independenței a Kosovo de către Serbia, circa 50.000 de sârbi care trăiesc în nordul statului încă folosesc numere de înmatriculare auto și documente emise de autoritățile sârbe. Aceștia declară că refuză să recunoască instituțiile din capitala kosovară Priștina.

Kosovo a fost recunoscut ca stat independent de peste 100 de țări, dar nu și de Serbia sau Rusia, potrivit hotnews.ro.

Executivul kosovar a specificat că va da sârbilor din zona de nord o perioadă de tranziție de 60 de zile, asta începând cu data de 1 august, pentru ca aceștia să treacă la plăcuțele de înmatriculare kosovare, la un an după ce renunțase să le mai impună din cauza unor proteste similare.

Intervenția NATO

KFOR este o forță de susținere a păcii implementate de Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) în statul Kosovo încă din anul 1999. Această unitate anunța duminică seară, 31 iulie, că este gata să intervină, dacă stabilitatea și siguranța vor fi puse în pericol în nordul țării. Cele două părți, sârbii și kosovarii, sunt sfătuite de către instituțiile europene să-și rezolve aceste probleme prin dialog deschis.

„KFOR monitorizează situația cu atenție și este gata să intervină, dacă stabilitatea este pusă în pericol, în conformitate cu mandatul său, acordat prin rezoluția 1244/1999 a Consiliului de Securitate al ONU”, precizează un comunicat publicat pe contul de Twitter al KFOR.