Infofinanciar > Info > Au apărut noi informații despre Pasajul Doamna Ghica! Nicușor Dan a plătit avansul
Info

Au apărut noi informații despre Pasajul Doamna Ghica! Nicușor Dan a plătit avansul

Au apărut noi informații despre Pasajul Doamna Ghica! Nicușor Dan a plătit avansul
sursa tcmb.ro

Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat zilele trecute că a virat banii către Trustul de Clădiri Metropolitane. Acești bani reprezintă avansului destinat firmei italiene care construiește tablierul pentru Pasajul Doamna Ghica.

„În cursul zilei de mâine compania va efectua plata celor 5 milioane de lei către furnizor. Multumesc partenerilor din Italia care, deși nu primiseră banii, au avut încredere în noi și au lucrat la această componentă esențială pentru pasaj. Urmează ca Trustul de Clădiri Metropolitane să stabilească, împreună cu firma italiană, care sunt termenele de livrare și să actualizeze graficul de execuție”, a transmis Nicușor Dan.

„Trustul de Clădiri Metropolitane a primit alte cinci milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea, un alt obiectiv de investiții important al Primăriei Capitalei”, a mai spus primarul. Potrivit unor informații anterioare , Trustul de Clădiri Metropolitane a solicitat pe data de 20 aprilie acordarea unui împrumut de 20 de milioane de lei, destinat proiectelor privind Pasajul Doamna Ghica şi Supralărgirea Prelungirea Ghencea.

Pași mici, dar siguri

Lucrările au fast reluate în luna august 2021, pentru Pasajul Doamna Ghica, şi s-a finalizat devierea reţelelor, care au fost date în exploatare. De asemenea, au fast finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură pasaj.

„Prin urmare, până la decontarea materialului de către Municipiul Bucureşti, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA trebuie să asigure plata către executant a tronsoanelor livrate, astfel încât să nu existe blocaje şi întârzieri în execuţie. În acest sens, societatea are nevoie de un disponibil de 8.000.000 lei pentru a asigura plăţile către executantul tablierului, până la momentul aprobării situaţiilor de lucrări de către Municipiul Bucureşti şi decontarea acestora către societate”, se regăsește într-un raport de specialitate.

În vederea continuării lucrărilor în ceea ce privește proiectul din Prelungirea Ghencea, societatea a lansat proceduri de achiziţie pentru materiale de construcţii şi execuţie lucrări de piloţi foraţi, cu o valoare estimată de 8.800.000 lei. Având în vedere că până la decontarea lucrărilor de către municipalitate, societatea trebuie să achite contravaloarea produselor şi lucrărilor contractate, este necesară asigurarea unui disponibil de 3.000.000 de lei.

„De asemenea, pe lângă disponibilul necesar continuării lucrărilor la cele două proiecte, societatea mai motivează necesitatea contractării împrumutului prin evitarea procedurilor de executare silită şi/sau insolvenţă, fiind nevoită să achite datoriile către creditorii care au obţinut hotărâri judecătoreşti de obligare a societăţii la plata sumelor datorate, societatea având nevoie de un disponibil în valoare de 5.000.000 lei”, se regăsește tot în raportul de specialitate.