Începând cu data de sâmbătă, 20 august, intră în vigoare noile amenzi pentru lipsa rovinietei. Este vorba despre legea 241/2022 care vizează modificarea anexei nr. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
De sâmbătă, 20 august, lipsa rovinietei va veni cu amenzi mai mari pentru șoferii din românia. Până acum amenzile pentru autoturisme au fost cuprinse între 250 și 500 de lei, însă odată cu intrarea în vigoare a noilor sacțiuni, ele vor crește de la 275 de lei până la 550 de lei.
Mai precis, legea spune următoarele: „Anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins”
Lista amenzilor pentru lipsa rovinietei
Amenda minimă pentru autoturisme pentru lipsa rovinietei va ajunge la 275 de lei, iar maximul va ajunge la 550 de lei.
Vehiculele de la categoria B, de transport marfă mai mică sau egală cu 3,5 tone, vor suporta sancțiuni începând de la 950 de lei până la 1.900 de lei.
Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);
Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);
Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);
Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);
Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).
Cuantumul amenzilor a rămas acelați din 2010 până în prezent, însă cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale exprimat în lei a crescut cu aproape 20%, scrie avocatnet.ro, fiind motivul principal pentru care autoritățile din România au decis majorarea amenzilor contravenționale.