Oficialii din Senatul Spaniei au decis să impună taxarea suplimentară a profiturilor excesive generate de bănci și de marile companii energetice. Însă, în mare măsură, în lege nu vor fi incluși creditorii locali mai mici şi subsidiarele băncilor străine de pe teritoriul spaniol.
Potrivit noilor prevederi, instituțiile bancare vor fi nevoite să plătească o taxă de 4,8% din veniturile nete, din dobânzi şi comisioanelor nete, care depăşesc pragul de 800 milioane de euro.
În privința companiilor din energie, cele care au o cifră de afaceri de cel puţin un miliard de euro, excluzând activităţile interne reglementate şi operaţiunile externe, vor fi obligate să achite o taxă de 1,2% din profitul net.
Până acum, atât creditorii, cât şi companiile energetice, s-au opus noilor taxe şi au ameninţat că vor contesta în instanţă noul regim de impozitare.
Câți bani vor să strângă
Guvernul spaniol speră ca, prin noua schemă de taxare, să obţină şapte miliarde de euro până în anul 2024. Acești bani, spun autoritățile, vor fi folosiți pentru a finanţa măsurile de atenuare a presiunilor costului de trai, scriu cei de la Reuters, citați de Hotnews.
„Trebuie să împărţim în mod corect povara acestei crize, nu cum s-a întâmplat la precedenta criză, când povara a căzut pe cei mai vulnerabili”, a spus premierul spaniol, Pedro Sanchez.
Oficialul a mai adăugat că rata inflaţiei, care a fost „umflată” de invazia Rusiei în Ucraina, reprezintă cea mai mare problemă cu care se confruntă Spania în acest moment. De altfel, Sanchez a comparat fenomenul inflaționist cu o boală care sărăceşte pe toată lumea, în special persoanele cele mai vulnerabile.
Însă, în pofida estimărilor Executivului de la Madrid, Banca Spaniei a susținut că veniturile obținute prin această lege vor fi mai mici, după ce Guvernul a decis să nu supună taxării, în cazul companiilor de energie, activităţile interne reglementate şi operaţiunile externe ale acestora.
Toate băncile au fost vizate
Inițial, după ce depășise luna trecută primul obstacol în Congres, legea prevedea ca toate băncile supervizate de Banca Centrală Europeană să plătească această taxă. Însă, ulterior, textul a suferit modificări, până a ajuns la forma finală adoptată de Senat.
La acea vreme, reprezentanții BCE au avertizat că taxa propusă de autoritățile spaniole băncilor ar putea afecta capitalul creditorilor şi, de asemenea, ar putea duce la distorsionarea concurenței pe piaţă, afectând condiţiile echitabile.
Creditorii şi companiile energetice s-au opus reglementărilor şi au ameninţat că vor contesta în instanţă noul regim de impozitare.
Prin adoptarea acestei legi, Guvernul spera să obţină şapte miliarde de euro până în 2024, pentru a finanţa măsurile de atenuare a presiunilor costului de trai. Dar Banca Spaniei estimează că veniturile obţinute vor fi mai scăzute, după ce au fost excluse activităţile interne reglementate şi operaţiunile externe ale companiilor energetice.