Infofinanciar > Info > August vine cu o zi liberă pentru angajații din România. Weekendul prelungit care va umple litoralul
Info

August vine cu o zi liberă pentru angajații din România. Weekendul prelungit care va umple litoralul

August vine cu o zi liberă pentru angajații din România. Weekendul prelungit care va umple litoralul
sursă foto: realitatea.net

În luna august, angajații din România, în special cei care lucrează pentru stat, vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, Pe data de 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoare națională care, conform Codului Muncii, face parte dinlista zilelor libere legale la care au dreptul angajaţii români.

Minicavanță de trei zile

Cum sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pică într-o zi de luni, salariaţii din România, în special cei care lucrează pentru stat, vor avea trei zile libere consecutive la jumătatea lunii august. Românii îşi vor putea uni astfel această zi liberă cu zilele de weekend, informează romaniatv.net. Așadar, minivacanța din luna august arată în felul următor: 13 (sâmbătă), 14 (duminică) și 15 (luni).

Următoarele zile de sărbătoare în care salariaţii au liber din partea statului, conform Codului Muncii, sunt: 30 noiembrie, cu ocazia zilei de Sfântul Apostol Andrei cel Întai chemat, Ocrotitorul Romaniei, imediat după va fi Ziua Națională a României celebrată pe data de 1 decembrie, iar după românii vor beneficia de zile libere cu ocazia Crăciunului, prima și a doua zi ale acestei sărbători.

Prețurile de pe litoral, tot mai mari

Cum, odată cu Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului în România se celebrează și Ziua Națională a Marinei, foarte mulți români vor fi prezenți pe litoral în acea perioadă. Însă, se anunță o minivacanță costisitoare, căci preţurile din stațiunile românești continuă să crească, potrivit adevarul.ro.

Un român va trebui să scoată din buzunar, în medie, 284 de lei pentru o cameră dublă. Acest preț este unul în creştere cu 15% faţă de 2020. Însă nu doar cazarea este mai costisitoare, căci preţurile la mâncare au crescut cu aproximativ 10%-15%, potrivit unei analize realizate de platforma de rezervări Travelminit. Pentru o porţie de cartofi prăjiţi, de exemplu, turiştii vor plăti aproximativ 8-10 lei, în timp ce o porţie de hamsii este aproximativ 25 de lei, conform reprezentanţilor Travelminit.

Românii se plâng și de prețurile mari din vara aceasta la șeslonguri. Închirierea acestora pornește de la 25 de lei zi în staţiunile din sudul litoralului şi în Constanţa şi pot ajunge până la 50-100 de lei/şezlong/zi în Mamaia.

Cu toate acestea, potrivit platformei de rezervări, litoralul românesc este în continuare cea mai căutată destinaţie de vară din România, iar Eforie Nord, Mamaia, Eforie Sud şi Costineşti sunt în topul preferinţelor turiştilor.